Copiii cu eczeme, mai predispuși la probleme de învățare și memorare. Ce legături există între piele și minte

Spread the love

Copiii cu dermatită atopică au riscuri mai mari de a întâmpina dificultăți de învățare și memorare decât ceilalți copii, susțincercetătorii de la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins.

Potrivit acestora, copiii cu eczeme au un risc de două ori până la trei ori mai mare de-a avea dificultăți de memorie dacă au avut și o tulburare de neurodezvoltare, cum ar fi ADHD sau dificultăți de învățare.

Oamenii de știință americani au observat că există o legătură între eczema la copii și o incidență mai mare a stărilor de neurodezvoltare, inclusiv tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), tulburarea din spectrul autist și dizabilitățile de învățare.

De asemenea, există multe dovezi care leagă eczema de afectarea cognitivă a celor mici, respectiv dificultăți de învățare și memorare.

În Statele Unite, aproximativ 17% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 17 ani au una sau mai multe dizabilități de dezvoltare care pot afecta abilitățile de învățare, limbaj și comportament ale unui copil.

„Deficitul cognitiv, în special la începutul vieții, este legat de rezultate slabe înregistrate pe parcursul vieții atât cele academice, ocupaționale, cât și cele socioeconomice.

Astfel, este important să fim conștienți de deficitele cognitive, chiar și atunci când sunt ușoare, astfel încât intervențiile eficiente să poată fi aplicate cât mai curând posibil”, a declarat dr.

Joy Wan, profesor de dermatologie la Școala de Medicină a Universității Johns Hopkins și autor principal al studiului.

Wan a vrut să vadă dacă dermatita atopică este asociată cu dificultăți de învățare sau de memorie și în ce fel, așa că împreună cu echipa sa de cercetare a examinat datele a peste 69 de milioane de copii cu vârsta de 17 ani sau mai puțin.

13% dintre participanții la studii pediatrice au avut dermatită atopică, iar cercetătorii au descoperit că acei copii care sufereau de dermatită atopică aveau risc mai mare de a întâmpina dificultăți de învățare și memorie comparativ cu ceilalți.

„Nu am fost foarte surprinși de rezultate, deoarece acestea se aliniază și susțin constatările anterioare ale grupului nostru și ale altora, că dermatita atopică este asociată cu dificultăți de învățare și uitare”, a spus Wan.

Oamenii de știință au descoperit că la copiii cu eczeme și orice tip de tulburare de neurodezvoltare, inclusiv ADHD sau dificultăți de învățare, riscurile de-a avea probleme cu memoria sunt de două până la trei ori mai mari.

Este de menționat și faptul că oamenii de știință nu au găsit nicio asociere semnificativă între dermatita atopică și dificultățile de învățare sau de memorie în rândul copiilor fără afecțiuni neurodezvoltare cunoscute.

În dermatita atopică, pielea copiilor devine uscată, roșie și iritată, apare însă și mâncărimea, extrem de supărătoare.

Pe lângă aceste simptome, pacienții suferă de insomnie, anxietate și stres psihosocial, legate fiind de manifestarea fizică a eczemei lor.

Mai mult de jumătate dintre persoanele cu dermatită atopică moderată până la severă experimentează un somn perturbat, depresie, anxietate.

Dr.

Daniel Ganjian, medic pediatru la Providence Saint John’s Health Center din California, atrage atenția că există ,,o legătura puternică între minte și piele.

Este posibil să aibă de-a face cu boala în sine care provoacă mâncărime și afectează somnul, care cu siguranță au un impact puternic asupra capacității de a se concentra și de a învăța”.

Medicul e de părere că înțelegerea cauzelor deficitului cognitiv poate ajuta la dezvoltarea unor tratamente și intervenții mai bune pentru a îmbunătăți viața copiilor afectați de aceste afecțiuni.

Chloe Kern, de la Universitatea California din San Francisco, a efectuat un studiu în care și-a propus să afle în ce măsură sunt prezente simptomele depresiei în mai multe momente ale copilăriei și adolescenței la persoanele cu dermatită atopică.

Analiza a inclus 11.

181 de copii și a arătat că dermatita severă a fost asociată cu simptome de depresie.

„Povara mare și în creștere a bolilor mintale pediatrice evidențiază importanța conștientizării clinicienilor cu privire la nevoile psihosociale ale copiilor și adolescenților cu dermatită atopică”, au spus autorii acestui studiu.

Mâncărimea, durerile de piele și leziunile pot duce la suferință psihologică tradusă prin tulburări de somn, stigmatizare, jenă și deteriorarea calității vieții.

Adesea copiii cu atopică severă fac depresie şi au comportamente care rezultă din negativitate interiorizată, retragere socială, sentimente de singurătate sau vinovăție.

Una din șase persoane cu dermatită atopică experimentează depresie clinică și una din opt a avut idei suicidare.

Medicii spun însă că depresia și anxietatea sunt asociate cu persistența și longevitatea dermatitei atopice, iar eczema este o afecțiune pe termen lung care necesită tratamente medicale complexe și costisitoare.

„Cronicitatea și complexitatea dermatitei cronice duc adesea la anxietate și depresie trecute cu vederea de membrii familiei și de îngrijitorii din domeniul sănătății”, semnalează cercetătorul dr.

Vesna Grivcheva-Panovska, care sugerează că gestionarea dermatitei atopice ar trebui să-i cuprindă nu doar pe pacienți, ci și familiile acestora.

Peste 223 de milioane oamenii din lumea întreagă trăiesc cu dermatită atopică, potrivit datelor din GADA (Raport Global al Atlasului de Dermatită Atopică) 2022.

Între 15% și 20% dintre copiii de pe mapamond au eczemă, așa cum mai este cunoscută dermatita atopică, o boală cronică de piele și netransmisibilă.

Alte statistici cu privire la dermatita atopică arată că 1 din 5 copii și 1 din 10 adulți suferă de această boală ai pielii și că 85% dintre aceștia nu dorm noaptea, pentru că se scarpină neîncetat, și în consecință lipsesc de la școală sau de la serviciu.

Într-un top al afecțiunilor cronice non-fatale, eczema se situează pe locul 15 în ceea ce privește povara pe care o resimt pacienții, în special copiii.

Dermatita atopică afectează dezvoltarea copiilor, educația, dar și psihicul acestora, având multiple implicații psihologice, cum ar fi: izolarea, anxietatea și chiar depresia.

Sursa foto: Dreamstime.

com

Lasă un răspuns