Vicepremierul italian Matteo Salvini s-a distanțat luni față de reacțiile critice ale liderilor occidentali la victoria zdrobitoare a lui Vladimir Putin în alegerile prezidențiale din Rusia, afirmând că decizia alegătorilor trebuie acceptată, relatează Reuters.
Putin, care conduce deja Rusia de aproape un sfert de secol, a câștigat alegerile desfășurate pe parcursul a trei zile și care s-au încheiat duminică cu un scor record în perioada post-sovietică, prelungindu-şi guvernarea cu încă şase ani.
Statele Unite și Europa au afirmat că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte, deoarece Putin a luat măsuri drastice împotriva mass-media, a trimis la închisoare opozanții și i-a împiedicat pe alții să candideze împotriva sa.
Dar Salvini, care este liderul partidului italian de extremă-dreapta Liga şi care a fost un aliat ferm al lui Putin înainte de invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022, a declarat că rezultatul trebuie acceptat, întrucât „atunci când oamenii votează, aceștia au întotdeauna dreptate”.
„Ei (ruşii) au votat şi noi recunoaştem acest lucru, sperând că 2024 va fi anul păcii”, a declarat el reporterilor, luni, în marja unei conferinţe la Milano.
Comentariile lui Salvini evidenţiază tensiunile interne din cadrul guvernului de coaliţie al premierului Giorgia Meloni.
Duminică, ministrul italian de externe Antonio Tajani, liderul partidului centrist Forza Italia şi vicepremier alături de Salvini, a declarat că alegerile prezidenţiale din Rusia nu au fost „nici libere, nici corecte”.
Întrebat, luni, despre comentariile lui Salvini, Tajani a declarat: „Poziţia de politică externă a Italiei este cea a ministrului de Externe”.
Meloni însăşi nu a comentat încă votul din Rusia, dar a exprimat un sprijin ferm din partea Italiei pentru Ucraina în timpul luptei sale de doi ani pentru a respinge forţele ruseşti invadatoare.
____