Se complică lupta la retrogradare în Premier League – Încă un club a fost depuncat

Spread the love

Nottingham Forest, echipă care se luptă pentru menținerea în primul eșalon al fotbalului britanic, a primit o depunctare de patru puncte, ca urmare a nerespectării regulilor de rentabilitate și sustenabilitate din Premier League.

Cluburile din Premier League trebuie să asigure un echilibru între venituri și cheltuieli, iar regulile de rentabilitate și sustenabilitate trebuiesc respectate cu atenție.

La câteva luni distanță după ce Everton a fost depunctată pentru nerespectarea fair-play-ului financiar (inițial cu 10 puncte și apoi cu 6 după apel), a venit rândul celor de la Nottingham Forest să simtă pe propria piele nerespectarea regulilor din Premier League.

Potrivit jurnalistului Fabrizio Romano, formația de pe City Ground a primit o depunctare de patru puncte și a coborât pe loc retrogradabil.

🚨🌳 Nottingham Forest are currently considering an appeal after four-point deduction.

Decision up to the club and their lawyers.

pic.

twitter.

com/wLvyDutGyNClubul are dreptul să facă apel, iar în acest caz toate audierile vor avea loc până cel târziu pe 15 aprilie, iar un verdict final ar urma să fie dat înainte de finalul sezonului în Premier League.

Concret, cei de la Forest au fost sancționați pentru că au avut pierderi prea mari în sezonul trecut, când au revenit în Premier League după o pauză îndelungată.

Pe City Ground au ajuns nu mai puțin de 42 de jucători, iar din vânzări clubul a încasat mult prea puțin.

Lasă un răspuns