VIDEO SuperLiga: Rapid, debut cu stângul în play-off – Înfrângere în fața campioanei en-titre

Spread the love

Rapid a terminat sezonul regulat cu o victorie zdrobitoare în fața liderului FCSB, dar gruparea giuleșteană a făcut un pas greșit în lupta pentru titlu încă din prima etapă a play-off-ului, după ce a fost învinsă cu 2-1, pe teren propriu, de Farul Constanța (campioana en-titre a României).

Farul a condus cu 2-0 grație „dublei” lui Louis Munteanu (’23, ’56).

Rămasă în inferioritate numerică după eliminarea lui Oaidă (’67), Rapid a redus din diferență prin Rrahmani (’85, penalty), dar nu a mai reușit să puncteze până la finalul partidei.

Aici poți vedea un rezumat al partidei dintre Rapid București și Farul Constanța.

Grație acestui succes, echipa lui Gică Hagi a acumulat 25 de puncte și a urcat pe locul 4 în clasament (la egalitate cu Universitatea Craiova, care se va duela în această etapă cu CFR Cluj).

De cealaltă parte, trupa lui Cristiano Bergodi rămâne pe locul 2, la patru puncte în spatele rivalei FCSB (duel cu Sepsi Sf.

Gheorghe).

La începutul partidei, galeria Rapidului a protestat faţă de decizia arestării liderului său, Liviu Ungureanu, zis „Bocciu”, într-un dosar privind folosirea ilegală de materiale pirotehnice pe stadioane în timpul desfăşurării meciurilor de fotbal.

1.

FCSB – 32 puncte 2.

Rapid – 28 p * (+1 meci) 3.

CFR Cluj – 27 p * 4.

Farul – 25 p * (+1 meci)5.

Universitatea Craiova – 25 *6.

Sepsi Sf.

Gheorghe – 22 p * * Echipele care au beneficiat de rotunjire la înjumătățirea punctelor.

Min 90+4: Rivaldinho pleacă pe culoarul și îl învinge pe Aioani, dar se afla în ofsaid și reușita nu este validată.

Min 90: Repriza secundă este prelungită cu opt minute.

Min 85: Goool Rapid! Rrahmani îl învinge pe Buzbuchi cu un șut pe centrul porții.

Min 81: Penalty pentru Rapid! Iacob cade după ce Rivaldinho l-a atins în careu, iar arbitrul George Găman dictează lovitură de la 11 metri.

Min 78: Vînă nimerește bara transversală cu un șut de la marginea careului.

Min 75: Rapid încearcă să revină, dar șutul lui Petrila este respins în corner de Kiki.

Min 67: Oaidă (Rapid) oprește contraatacul lui Popescu, primește al doilea cartonaș galben și este eliminat.

Min 61: Rrahmani atacă la prima bară, dar ratează incredibil din apropierea porții.

Min 55: Goool Farul! Cojocaru trimite o pasă pe culoar în fața porții și Louis Munteanu îndeplinește o simplă formalitate.

Min 46: A început repriza secundă.

Pauză în Giulești: Farul conduce cu 1-0 (Munteanu ’23).

Min 32: Popescu ratează o pasă spre propriul portar, Hasani interceptează și trage, dar șutul este deviat.

Min 32: Ocazie uriașă pentru Farul – Vînă rămâne singur cu Aioani, dar încearcă să-l dribleze pe portar și acesta îl oprește.

Min.

23: Goool Farul! Dina Grameni centrează excelent și Louis Munteanu înscrie cu un șut fără preluare.

Min.

7: Rrahmani pasează în fața porții, dar Hasani trimite pe direcția lui Buzbuchi și portarul Farului respinge.

Min.

1: Partida din Giulești a început.

Înaintea meciului, fotbaliștii Rapidului au afișat mesajul „Bocciu liber”.

Liviu Ungurean, liderul galeriei giuleștene, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

El e acuzat că a înființat și condus un grup infracțional care a introdus materiale pirotehnice pe unele din stadioanele din SuperLiga.

Echipele de start:Rapid: Aioani – Braun, Săpunaru, P.

Iacob, Bădescu – Hromada, Hasani, Oaidă – Krasniqi, Rrahmani, Papeau.

Antrenor: Cristiano BergodiRezerve: Drăghia – Borza, I.

Cristea, Dr.

Grigore, Djokovic, Dr.

Albu, Funsho, Petrila, El Sawy, Cîrjan, Burman, OneaFarul: Buzbuchi – Boli, M.

Popescu, Gustavo Marins, Cr.

Ganea – Vînă, Queiros, Grameni – I.

Cojocaru, L.

Munteanu, R.

Deaconu.

Antrenor: Gică Hagi Rezerve: Ș.

Mușat, D.

Grosu, Casap, Budescu, L.

Andronache, Rivaldinho, L.

Banu, N.

Popescu, Stoian, Kiki.

>> SuperLiga: Când se vor juca Farul – FCSB și Rapid – CFR Cluj / Programul etapelor 2 și 3>> Daniel Niculae, președintele Rapidului, a fost ridicat de forțele de ordine – Detalii din dosar>> Liderul galeriei Rapidului, reținut pentru 30 de zile în scandalul materialelor pirotehnice>> 16 suporteri ai Rapidului, inclusiv şeful galeriei, reţinuţi de procurori – Materialele pirotehnice erau ascunse în stadion

Lasă un răspuns