Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a avertizat joi, în cursul unei vizite la Washington, că rezultatul războiului din Ucraina ar putea fi decis în lunile următoare, îndemnând aliații occidentali să-şi intensifice ajutorul acordat Kievului, potrivit AFP și Agerpres.
„Următoarele luni vor fi decisive”, a declarat el, adăugând că „numeroşi observatori se aşteaptă la o ofensivă rusă în această vară, iar Ucraina nu poate aştepta până la rezultatul următoarelor alegeri americane”.
„Tot ce trebuie făcut trebuie făcut rapid”, a îndemnat el din capitala Statelor Unite, unde s-a deplasat după o vizită la Consiliul de Securitate al ONU la New York.
La Washington, Josep Borrell a discutat printre alţii cu secretarul de stat american, Antony Blinken, şi a insistat asupra consecinţelor tragice ale unei potenţiale victorii a Rusiei.
Dacă Vladimir Putin „câştigă acest război şi cucereşte Ucraina şi instalează un regim marionetă la Kiev, precum cel pe care îl vedem deja în Belarus, nu se va opri aici”, a avertizat el.
„Acest lucru va avea repercusiuni enorme pentru Statele Unite şi pentru sistemele de alianţă construite în jurul Statelor Unite şi al Europei”, a mai declarat el.
Şeful diplomaţiei europene a discutat şi cu Don Bacon, un ales republican din Camera Reprezentanţilor, a făcut cunoscut un înalt responsabil european.
Printre altele Josep Borrell i-a cerut să-şi imagineze „tancuri ruseşti la Kiev” şi să transmită mesajul său unui seminar al aleşilor republicani în desfăşurare în Virginia de Vest.
Un nou pachet de ajutor pentru Kiev de 60 de miliarde de dolari este solicitat de luni de zile de administraţia Joe Biden, dar rămâne blocat în Congres.
Adoptarea acestuia este suspendată de bunăvoinţa partizanilor lui Donald Trump din Camera Reprezentanţilor, care refuză să examineze textul în forma actuală, din cauza unui diferend pe tema imigraţiei.
„Acesta nu este un joc fără consecinţe.
În câteva luni, Ucraina s-ar putea găsi într-o situaţie de nesuportat”, a subliniat responsabilul european.
„Republicanii ar trebui să se gândească la asta”, a adăugat el.