Autorităţile din Braşov au anunţat că în acest sfârşit de săptămână se schiază în condiţii bune pe mai multe pârtii din staţiunea Poiana Braşov, unde stratul de zăpadă măsoară 30 de centimetri, transmite News.
ro.
Mii de turişti vor petrece weekendul în zona Braşovului, care zilele acestea găzduieşte festivalul de muzică Massif.
Potrivit oficialilor Primăriei Braşov, zilele acestea „se schiază în condiţii foarte bune pe toate pârtiile din partea superioară a Masivului Postăvarul, respectiv Ruia, Drumul Roşu, Lupului şi Doamnei, stratul de zăpadă bătută ajungând la 30 de centimetri”.
În Poiana Braşov funcţionează telegondola, telescaunul Ruia şi teleschiul Ruia, ultima urcare a mijloacelor de transport pe cablu fiind programată pentru la ora 16.
00.
Mii de turişti petrec weekendul în Poiana Braşov şi în staţiunile din apropiere.
Joi, la Braşov, a început festivalul Massif.
Pe perioada desfăşurării evenimentului, până duminică, în Poiana Braşov au fost impuse restricţii de circulaţie, transportul fiind asigurat în special cu autobuzele regiei publice de transport, care au program special.