Spitalul de Urgență Floreasca arată, într-un comunicat de presă, că punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva chirurgului Sorin Păun „nu echivalează cu trimiterea în judecată penală, cele două instituții având reglementări diferite și constituind etape diferite ale acțiunii penale”.
Spitalul adaugă că până la stabilirea vinovăției „printr-o hotărâre definitivă a instanței de judecată, orice persoană este considerată nevinovată”.
„Prin urmare, Spitalul Clinic de Urgență București înțelege să respecte legea”, transmit reprezentanții unității medicale, lăsând să se îneleagă faptul că medicul își va continua activitatea în spital.
Medicul Sorin Păun, chirurg în cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, este urmărit penal pentru purtare abuzivă, fiind acuzat că, în timpul unei operaţii, în urma unei dispute cu echipa care îl asista, a scos un electrocauter din plaga unei paciente aflată pe masă şi l-a înţepat pe un coleg medic.
Femeia pentru care fusese folosit instrumentul avea hepatită.
„În fapt, s-a reţinut că la data de 06.
03.
2020, aflându-se la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în timp ce efectua o intervenţie chirurgicală asupra unei paciente, în calitate de medic chirurg la Secţia Chirurgie II din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul a adresat injurii şi expresii jignitoare medicilor din cadrul echipei operatorii.
Pe parcursul intervenţiei chirurgicale, inculpatul a înţepat cu electrocauterul scos din plaga pacientei un medic din echipa operatorie, provocându-i leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, unitate care instrumentează acest dosar, citat de News.
ro.
Medicul înţepat cu electrocauterul a avut nevoie de tratament profilactic, întrucât pacienta pentru care fusese folosit instrumentul medical era diagnosticată cu hepatită virală.
„Întrucât pacienta era pozitivă pentru virusul VHC (hepatită tip C), persoana vătămată a raportat evenimentul responsabilului de medicina muncii, fiind îndrumată către Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş pentru prescrierea unui tratament profilactic”, se mai precizează în comunicat.
Medicul vizat este Sorin Păun, cazul său fiind relatat în urmă cu 4 ani de ziarul Libertatea.
Medicul Sorin Păun este urmărit penal pentru purtare abuzivă.
Infracţiunea include şi fapta de lovire infracţiune complexă, iar în cazul acesteia limitele de pedeapsă ale infracţiunii de lovire, care sunt de la trei luni la doi ani de închisoare sau amendă, se majorează cu o treime.