Sfârşit cumplit pentru o familie de români din Bologna, Italia. Mama şi cei trei copii au murit într-un incendiu.

Spread the love

  Trei copii mici au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la Bologna, în nordul Italiei, iar mama minorilor, în vârstă de 32 de ani şi originară din România, a decedat în timp ce era transportată la spital, au informat vineri pompierii, relatează EFE, citat de Agerpres.

ro Femeia şi copiii ei – doi gemeni de un an şi un minor de 6 ani, şi-au pierdut viaţa în incendiul care a izbucnit într-un apartament de la periferia oraşului, în pofida intervenţiei serviciilor medicale de urgenţă, a pompierilor şi a poliţiei.

Deocamdată cauza incendiului nu este cunoscută, deşi primele ipoteze se referă la un posibil scurtcircuit provocat de o sobă electrică, potrivit aceloraşi surse, citate de presa locală.

Apartamentul a fost sigilat cât timp se desfăşoară o expertiză pentru a stabili în detaliu originea incendiului, iar procuratura a deschis o anchetă.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns