Empoli – Bologna, meci contând pentru etapa a 29-a din campionatul Italiei, este programat, vineri, 15 martie, de la ora 21:45, pe Stadio Carlo Castellani, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2, Orange Sport 2 şi Prima Sport 3.
Empoli, aflată în lupta pentru evitarea retrogradării, şi Bologna, care visează cu ochii deschişi la o calificare istorică în Champions League, deschid etapa a 29-a din Serie A.
Empoli este pe locul 17, cu 25 de puncte, cu unul singur peste poziţiile retrogradabile (18-20), şi vine după două victorii, un rezultat de egalitate şi două înfrângeri în ultimele cinci partide din campionat, iar în etapa precedentă a pierdut pe terenul celor de la Milan, scor 0-1.
În partidele disputate acasă în acest campionat, Empoli a înregistrat două succese, patru remize şi opt eşecuri (a strâns 10 puncte, doar ultima clasată, Salernitana, a acumulat mai puţine pe teren propriu, şapte), iar golgheterul echipei este Szymon Zurkowski, cu patru reuşite în Serie A.
Răzvan Marin, internaţionalul român al celor de la Empoli, a lipsit de la meciul cu Milan, din cauza unei accidentări, şi nu va juca nici cu Bologna (abia revenise printre titulari după instalarea pe banca tehnică a lui Davide Nicola în locul lui Davide Ballardini).
Atenţie: echipa antrenată de Davide Nicola are cel mai slab atac din Serie A, cu doar 22 de goluri marcate, şi a pierdut ultimele două meciuri din campionat, 0-1 acasă cu Cagliari şi 0-1 în deplasare cu Milan.
Bologna ocupă locul 4, cu 51 de puncte, cu trei mai multe decât Roma, care este pe 5, şi vine după o înfrângere pe teren propriu cu liderul Inter, scor 0-1, eşec care a pus capăt unei serii de şase victorii consecutive în Serie A.
În partidele disputate în deplasare în acest sezon, echipa antrenată de Thiago Motta a bifat trei succese, şapte remize şi trei eşecuri, iar cel mai bun marcator al ei în campionat este Joshua Zirkzee, cu 10 goluri (acesta este accidentat şi va lipsi timp de o lună).
De menţionat că în ultimele trei deplasări Bologna a înregistrat două victorii, cu Atalanta şi Lazio, şi o remiză, cu Milan; de asemenea, Bologna a încasat doar 25 de goluri şi are a treia cea mai bună defensivă din Serie A (doar Inter – 13, şi Juventus – 23 au primit mai puţine)!În meciul din tur, disputat pe 1 octombrie 2023, Bologna s-a impus pe teren propriu în faţa lui Empoli, cu 3-0, graţie unei „triple” realizată de Orsolini (21, 66, 90+2).
Superbet oferă cota 1,30 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul Empoli – Bologna.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol