VIDEO L-a învins pe Novak Djokovic, dar a fost eliminat de la Indian Wells în meciul următor

Spread the love

Luca Nardi a reușit contra lui Novak Djokovic una dintre cele mai mari surprize din ultimii ani, italianul (lucky loser și locul 123 ATP) trimițându-l acasă pe liderul mondial.

Pentru jucătorul în vârstă de 20 de ani aventura de la Indian Wells s-a oprit însă în optimi.

După un meci entuziasmant contra lui Nole, Nardi nu a mai găsit capacitatea de fi la un nivel atât de ridicat.

Italianul și-a cedat de-a lungul partidei în trei rânduri serviciul (o dată în primul set și de două ori în a doua manșă), iar meciul l-a pierdut, scor 4-6, 3-6, după o oră și 21 de minute.

Nardi a avut procentaje mai slabe decât adversarul atât pe primul cât și pe al doilea serviciu, a reușit doar 9 lovituri câștigătoare (spre deosebire de cele 20 ale americanului), iar senzația a fost aceea că nu a avut armele necesare pentru a trece de un Tommy Paul care a fost impecabil cu serviciul.

Rezumatul partidei dintre Luca Nardi și Tommy PaulS-au disputat în optimile Indian Wells 2024Casper Ruud (9) – Gael Monfils 3-6, 7-6(3), 6-4 Tommy Paul (17) – Luca Nardi 6-4, 6-3 Daniil Medvedev (4) – Grigor Dimitrov (13) 6-4, 6-4 Holger Rune (7) – Taylor Fritz (12) 2-6, 7-6(2), 6-3Sferturi Indian Wells 2024Tommy Paul (17) vs Casper Ruud (9)Daniil Medvedev (4) vs Holger Rune (7)Jiri Lehecka (32) vs Jannik Sinner (3)Alexander Zverev (6) vs Carlos Alcaraz (2)BNP Paribas Open este un turneu din categoria ATP 1000 ce se desfășoară în perioada 6-17 martie.

Se joacă pe suprafață hard și este dotat cu premii totale în valoare de $8,995,555.

Campionul en-titre este Carlos Alcaraz.

Lasă un răspuns