„U” Cluj continuă să atragă tot mai mulți fani la stadion și ocupă locul 4 în topul numărului de spectatori pe țară

Spread the love

  La al doilea sezon consecutiv în Superliga, FC Universitatea Cluj s-a clasat pe locul șapte la finalul campionatului regular, după o luptă pentru play-off dusă până în ultimul minut al ultimei etape.

„U” a ieșit, însă, în evidență în acest sezon și prin prisma suporterilor.

„Studenții” au avut parte de o susținere importantă la meciurile de pe teren propriu.

Media de 8.

467 spectatori pe meci o situează pe „U” pe locul 4 în Superliga.

 FC Universitatea Cluj continuă să atragă tot mai mulți fani la stadion și ocupă locul 4 în topul audienței, cu o medie de 8.

467 spectatori/meci.

Media a fost influențată negativ de cele două partide din vara trecută, cu Rapid și Dinamo, pe care „U” a fost obligată să le dispute la Mediaș.

„Sunt convins că, dacă am fi putut organiza cele două partide importante, cu Rapid și Dinamo, pe Cluj Arena, media de spectatori din acest sezon regulat ar fi depășit pragul de 10.

000.

Dar, chiar și în aceste condiții, media de aproape 8.

500 de spectator/meci este una cu care ne mândrim și pentru care le mulțumim fanilor noștri, pe care îi așteptăm în număr la fel de mare și în următoarele meciuri, pentru că luptăm în continuare pentru două obiective importante: vrem locul 1-2 la finalul play-out-ului, pentru a juca barajul pentru Conference League, și ne dorim să fim din nou în finala Cupei României”, a declarat Mihai Moga, brand Manager FC Universitatea Cluj.

Media cea mai ridicată a fost consemnată, în campionatul regular 2023-24, de FCSB (14.

935 spectatori/meci), Rapid (13.

634 spectatori/meci) și Universitatea Craiova (11.

150 spectatori/meci).

Cu cei 8.

467 de spectatori/meci, „U” a depășit cluburi precum Dinamo București (7.

712 spectatori/meci), Petrolul Ploiești (7.

425 spectatori/meci), Oțelul Galați (7.

214 spectatori/meci) sau CFR (6.

630 spectatori/meci) (sursa aici).

Echipa noastră are și 2 partide în top 6 al meciurilor cu cea mai mare asistență din sezonul regular.

Confruntarea dintre „U” și FCSB de pe 19 februarie a fost urmărită de 23.

893 de fani – locul 4 în topul partidelor cu cel mai mare număr de spectatori.

Pe locul șase în același top se află Derby-ul Clujului, disputat pe 21 august pe Cluj Arena, la care au asistat 22.

614 de spectatori.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns