SpaceX face joi un al treilea test cu mega-racheta Starship, după două încercări încheiate cu explozii

Spread the love

SpaceX face joi a treia încercare cu cel mai mare vehicul spațial construit vreodată, Starship, după ce lansările de anul trecut s-au încheiat cu explozii ale celor două componente mari; în aprilie și în noiembrie 2023.

SpaceX are acum obiective mai îndrăznețe și va testa mai multe lucruri cu Starship și Super Heavy, dorind să facă și o demonstrație de transfer de combustibil.

13:10 SpaceX a anunțat că lansarea nu va avea loc mai repede de ora 14.

30.

Condițiile meteo sunt favorabile în proporție e 70%.

Lansarea ar trebui să aibă loc într-o „fereastră” temporală de 110 minute care începe la ora 8.

00 EDT (14.

00, ora României), de la baza din Boca Chica, Texas, pe 14 martie.

Dacă totul merge bine, misiunea de joi ar trebui să dureze 80 de minute.

Niciunul dintre cele două segmente nu va fi recuperat pentru a fi folosit la zboruri ulterioare.

Racheta SpaceX este formată din două părți: Starship este nava spațială/treapta superioară (cu șase motoare Raptor), iar Super Heavy este boosterul/treapta principală (de propulsie), cu 33 de motoare Raptor, de care este nevoie pentru a scăpa de atracția gravitațională a Pământului.

Racheta are 120 metri înălțime, fiind cea mai mare și cea mai puternică realizată vreodată.

Compania a primit miercuri undă verde pentru lansare de la autoritatea americană Federal Aviation Administration (FAA).

Pentru a acorda autorizația de zbor, FAA a cerut SpaceX să execute 17 acțiuni corective, la capitole precum design hardware, update la algoritmii de control al motoarelor și instalarea de sisteme noi anti-incendiu.

SpaceX a ținut să precizeze că aceste lansări sunt „doar” teste care NU sunt făcute în laborator sau pe bancul de probe, ci se fac într-un mediu real care să permită companiei să învețe cât mai multe lucruri pe care să le aplice apoi la viitoarele încercări.

SpaceX spune că la această a treia încercare va aplica ce a învățat din cele două precedente tentative și al treilea zbor are cele mai multe obiective de până acum, fiindcă se vor încerca mai multe lucruri (inclusiv transfer de combustibil și repornirea unui motor Raptor în spațiu).

Se va utiliza o traiectorie nouă de zbor, iar segmentul Starship ar trebui să revină în mod controlat pe Terra, după o oră de zbor.

Este cea mai ambițioasă lansare a sistemului Starship în „formație” completă.

Treapta Super Heavy ar trebui să ajungă mult mai repede pe Terra.

Planul este ca treapta Super Heavy să încerce să aterizeze în apele din Golful Mexic, obiectiv prezent și la lansările din 2023.

Schimbarea majoră este că treapta Starship nu va mai încerca un „splashdown” în Oceanul Pacific, ci în Oceanul Indian, modificarea având legătură cu faptul că vor fi încercate lucruri noi și traiectoria este diferită.

La Starship, cât timp „dă ocol” planetei, se vor încerca o serie de premiere, cum ar fi deschiderea și apoi închiderea cu succes a unei trape care, pe viitor, va putea fi folosită pentru a elibera diverse încărcături în spațiu, cum ar fi sateliți.

O ată demonstrație importantă va fi transferul de combustibil dintr-un rezervor în altul, ca prim test pentru tehnologiile care – peste câțiva ani – ar trebui să permită alimentarea în spațiu a unor nave, de la un fel de „benzinării” spațiale.

SpaceX a făcut în 2023 două încercări cu Starship în configurație completă – ambele terminându-se cu explozii – și speră că lansările vor veni la tot mai mică distanță una de alta.

Versiunea precedentă de Starship, lansată acum patru luni, nu a ajuns pe orbită.

Atunci au explodat ambele trepte: prima după trei minute și a doua după opt minute.

Pe 20 aprilie 2023, Starship a decolat pentru prima dată în configurația sa completă, însă mai multe motoare nu au funcționat cum trebuie, iar echipele SpaceX de la sol au aruncat în aer în mod deliberat racheta, cu ajutorul sistemului de anulare a zborului (Flight Termination System —FTS).

Pe 18 noiembrie 2023 lucrurile au mers ceva mai bine, cele două trepte s-au separat cu succes după trei minute de la lansare, dar lucrurile au mers prost apoi.

Treapta Space Heavy s-a dezintegrat la foarte puțin timp după separarea de Starship, în timp ce motoarele Starship au mai funcționat câteva minute și naveta a urcat, dar apoi a explodat.

Este esențial ca SpaceX să aibă cât mai multe teste cu Starship, să ducă până la urmă racheta pe orbită, iar componentele să revină la sol, pentru a fi folosite din nou.

Rachetele Starship vor avea un rol principal în misiunile către Lună, inclusiv ale NASA, iar întârzierile încep să pună presiune pe calendarul stabilit.

Lasă un răspuns