Rusia nu va boicota Jocurile Olimpice de la Paris

Spread the love

Rusia nu va boicota Jocurile Olimpice de la Paris din această vară (26 iulie – 11 august),în pofida restricţiilor impuse sportivilor de Comitetul Internațional Olimpic ca pedeapsă pentru invazia din Ucraina, relatează Reuters.

>> Ministrul rus al Sportului spune că țara sa nu trebuie să boicoteze Jocurile Olimpice de la ParisAnunțul a fost făcut de Stanislav Pozdnyakov, președintele Comitetului Olimpic Rus (ROC).

„Nu vom lua niciodată calea boicotării (Jocurilor Olimpice).

Ne vom susţine întotdeauna sportivii.

Dar subliniem că acele condiţii stabilite de CIO sunt nelegitime, nedrepte şi inacceptabile” – Stanislav Pozdnyakov, fost scrimer olimpic și actual șef al ROC.

CIO le va permite ruşilor şi belaruşilor care se califică în sportul lor pentru JO de la Paris să participe ca neutri, fără steagurile, emblemele sau imnurile naţionale ale ţărilor lor.

Sportivii neutri vor concura doar în sporturi individuale.

Sportivii care susţin în mod activ războiul din Ucraina nu sunt eligibili şi nici cei care au contracte cu armata rusă sau belarusă, scrie News.

ro.

Rusia a protestat energic faţă de aceste restricţii.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a declarat miercuri, într-un interviu acordat Reuters, că ar prefera ca ruşii şi belaruşii „să nu vină”.

Ruşilor şi belaruşilor li s-a interzis iniţial să participe la competiţii internaţionale în urma invaziei Rusiei în Ucraina din februarie 2022, pentru care Belarusul a fost folosit ca teren de pregătire.

În decembrie, preşedintele Vladimir Putin a aruncat o umbră asupra participării ruşilor la Jocurile de la Paris, spunând că îi susţine să concureze, dar că ţara ar trebui să se gândească dacă ar trebui să participe dacă evenimentul este conceput pentru a prezenta sportul rusesc ca fiind „pe moarte”.

Sportivii ruşi au participat deja la Olimpiade succesive fără steagul sau imnul lor, în urma unor scandaluri majore de dopaj.

Lasă un răspuns