Dăruiește Viață a semnat actele prin care spitalul construit din donațiile a 350.000 de români este predat la cheie statului român

Spread the love

Asociația Dăruiește Viață, fondată de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, a semnat actele prin care spitalul pentru copii bolnavi de cancer, construit din donațiile a peste 350.

000 de români și sponsorizările a peste 8.

000 de companii, este predat la cheie statului român.

Construcția și dotarea spitalului au fost gata în toamna anului trecut, iar în acest moment sunt în derulare procedurile de autorizare a funcționării.

Spitalul construit de Asociația Dăruiește Viață exclusiv din donații și sponsorizări a fost donat Spitalului Marie Curie, care se află în subordinea Ministerului Sănătății.

„La 15:50, mi-am pus semnătura, lângă cea a Oanei, pe actele prin care am donat clădirea spitalului pe care l-am construit Spitalului de Copii Marie Curie.

“Noi scriem istorie!”, le-am spus colegilor mei.

Nimeni nu a spus nimic.

Am lăsat pixul jos și m-am uitat pe fereastră.

Facem istorie, mi-am spus.

Dintr-o dată, am auzit un zgomot puternic.

Trei căști au căzut de pe raft după ce fotografia din spatele lor a alunecat.

Dionisia a deschis o sticlă de șampanie.

Am aclamat.

Ne-am bucurat de un scurt moment și apoi ne-am întors la birourile noastre.

13 martie 2024.

Am făcut-o”, a anunțat Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viață.

„În noiembrie 2023 anunțam finalizarea recepției lucrărilor de construcție a spitalului, ridicat de 350.

000 de români și 8000 de companii.

Și speram noi, așa cum am și spus, că pacienții vor intra în spital la finalul lunii ianuarie 2024.

Spitalul încă își așteaptă pacienții, am subestimat, în mod evident, durata procedurilor de autorizare a funcționării.

Apar noi și noi pași de parcurs, proceduri de îndeplinit, hârtii de semnat, dosare de depus.

Dar ne știți, nimic nu ne oprește, o vom scoate la capăt și cu birocrația”, spune Oana Gheorghiu, vicepreședintele Asociației Dăruiește Viață.

Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociației Dăruiește Viață / Foto: HotNews.

roOana Gheorghiu adaugă că „colegi și voluntari încă numerotează paginile sutelor de bibliorafturi cu documente tehnice, urmează scanarea lor, vestea bună e că am început, în sfârșit, un dialog cu autoritățile pentru a face funcțională secția de radioterapie nou înființată la spitalul Marie Curie.

Și sperăm că de data asta dialogul se va finaliza cu un proiect pilot în care să testăm un altfel de a face lucrurile în sistemul de sănătate.

Să ne bucurăm că am ajuns până aici, să rezistăm în fața birocrației și să ne rugăm să cadă toate bețele din roate.

”Spitalul Dăruiește Viață în cifre:Asociația Dăruiește Viață începe acum un nou capitol: va construi de la zero o a doua clădire de spital, în care urmează să fie mutat integral Spitalul de Copii Marie Curie.

Lasă un răspuns