„Verde” pentru modernizarea zonei Expo Transilvania. Investiție de 60 de milioane de euro pentru proiectul de regenerare urbană.

Spread the love

  Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca a aprobat, marți, studiul de fezabilitate pentru modernizarea zonei Expo Transilvania din cartierul Mărăști, iar proiectul urmează să ajungă pe masa Consiliului Local Cluj-Napoca.

Investiția este estimată la suma de 59,7 milioane de euro și vizează amenajarea unei suprafețe de circa 14 hectare de teren.

 Studiul de fezabilitate aprobat are în vedere amenajarea parcului Expo Transilvania, modernizarea în baza conceptului walkable și smart-city a străzilor din zonă și realizarea a două parkinguri.

Contractul pentru serviciile de proiectare și elaborare a documentației pentru revitalizarea zonei Expo Transilvania a fost semnat în august 2021.

 Proiectul de regenerare urbană a zonei de est a municipiului va fi corelat cu cel al metroului, urmând că aici să fie realizate două stații: Transilvania și Viitorului.

Modernizarea zonei Expo Transilvania include amenajarea Parcului Aurel Vlaicu și extinderea spațiilor verzi aferente străzilor din zonă – Str.

Dâmboviţei, str.

Ialomiţei, str.

Tribunul Vlăduţiu, strada Abrudului, Aleea Dâmboviţei.

De asemenea, prin implementarea unei rețele continue și directe de piste de biciclete care să facă legătură între cartierul Mărăști și zona centrală, va crește mobilitatea velo.

 Proiectul presupune și reorganizarea circulațiilor auto, astfel că Aleea Dâmboviței va deveni strada ocazional carosabilă, cu carcater pietonal.

Construirea unui parking în zona de intervenţie cuprinde investiții pentru realizarea unui parking cu minim 350 de locuri.

De asemenea, pentru acoperirea cererii de locuri de parcare în zonă, se vor infiinta două noi parcări: o parcare subterană în zona Expo Transilvania și o parcare supraterană în zona IRA.

Valoarea totală a investitiei este estimată la 297.

481.

590,04 lei inclusiv TVA, echivalent 59.

774.

868,90 euro.

Lucrările la acest proiect sunt estimate la 36 de luni.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns