Aleșii din Camera Reprezentanților din SUA au votat pentru o lege care, dacă va intra în vigoare, va interzice folosirea aplicației TikTok.
Urmează votul în Senat, unde, pentru moment, nu este clar dacă legea va fi adoptată.
Joe Biden spune că dacă proiectul de lege va trece și de Senat va semna legea, relatează BBC.
Camera Reprezentanților a dat un vot covârșitor în favoarea legii: 352 de voturi „pentru”, deși necesarul minim de voturi era de 290, din totalul de 435 de membri ai Camerei.
Pentru ca legea să intre în vigoare, trebuie să treacă și de Senat, iar parlamentarii din acea cameră au indicat că va fi supusă unei revizuiri amănunțite.
Liderul majorității democraților din Senat, Chuck Schumer, nu a spus cum intenționează să procedeze.
Președintele american Joe Biden a spus că dacă Congresul adoptă măsura, o va semna și el.
Fostul președinte american Donald Trump a declarat luni că se opune interzicerii TikTok în Statele Unite, adoptând o poziție opusă față de actualul șef de stat, care este gata să susțină un proiect de lege care amenință rețeaua de socializare, potrivit AFP.
„Ceea ce nu-mi place este că, fără TikTok, veți face Facebook mai mare, ceea ce pentru mine este un dușman al poporului, la fel ca și alte mijloace de comunicare”, a declarat Trump într-un interviu acordat CNBC.
Donald Trump pare să se fi răzgândit acum după ce în august 2020 a emis un ordin executiv care interzicea TikTok în Statele Unite, invocând o amenințare la adresa securității naționale.
Toți cei cincizeci de membri ai unei comisii din Camera Reprezentanților au votat săptămâna trecută în favoarea proiectului de lege care, dacă va fi adoptat, va obliga compania mamă a TikTok, ByteDance, să își vândă filiala sau să se confrunte cu o interdicție a rețelei sociale în Statele Unite.