OCDE: Excepțiile la Pilonul II de pensii ar trebui eliminate și contribuția să fie majorată / Statul ar fi obligat să elimine excepțiile în 2025 – APAPR

Spread the love

Creșterea Pilonului II de pensii a fost subminată de politici care au exclus salariați din anumite sectoare (IT, construcții și agricultură) de la obligația acestei contribuții, susțin experții OCDE, care recomandă Guvernului să elimine aceste excepții și să majoreze cota de contribuție la fondurile de pensii privat, așa cum era planificat, pe măsură ce reformele recente reduc dezechilibrele din sistemul public de pensii.

Experții OCDE au atenționat în studiul privind economia României, dat publicității cu o zi în urmă, că îmbătrânirea populației României va continua și în următorul deceniu, majorând numărul pensionarilor în timp ce populația activă, care contribuie, se va reduce, astfel că menținerea viabilității sistemului de pensii presupune ca românii să contribuie mai mult pentru propria pensie.

Într-o reacție transmisă miercuri față de studiul OCDE, Mihai Bobocea, purtătorul de cuvânt al APAPR, Asociația care reprezintă administratorii fondurilor de pensii private, amintește câți angajați nu sunt obligați să cotizeze la Pilonul II, susținând că potrivit obligațiilor din PNRR ar trebui ca aceste excepții să se termine în 2025.

Oficialul APAPR subliniază și recomandarea făcută de OCDE în raport privind faptul că autoritățile „ar trebui să majoreze cota de contribuție la fondurile de pensii private, așa cum era planificat, pe măsură ce reformele recente reduc dezechilibrele din sistemul public de pensii”.

Oficialul APAPR mai subliniază că în toate cele 38 de state membre ale OCDE funcționează sisteme de pensii private bazate pe acumulare și capitalizare, așa cum este și cel introdus de România în 2007, la recomandarea Băncii Mondiale și Uniunii Europene.

Pentru detalii citește și:

Lasă un răspuns