Oscilațiile termice și schimbările bruște ale vremii au impact direct asupra stării de dispoziție, a capacității de muncă, dar și asupra sănătății.
Printre cei mai afectați de vremea capricioasă figurează persoanele cu boli cronice, vârstnicii, dar și copiii.
Trecerile bruște de la temperaturi ridicate la perioade de frig, ploaie și vreme închisă sunt resimțite în cazul unor serii de afecțiuni, care se pot acutiza sub influența factorilor externi.
Astfel, persoanele care suferă de artrită, sau cele cu afecțiuni cardiace, precum și cei care suferă de astm pot resimți din plin impactul modificărilor termice bruște, cu efect direct asupra organismului.
De altfel, acutizarea afecțiunilor cronice sub influența fluctuațiilor de temperatură demonstrează odată în plus relația dintre corpul uman și natură, precum și vulnerabilitatea organismului cu o imunitate scăzută în fața modificărilor bruște ale vremii.
Câteva sfaturi simple, dar eficiente, te pot ajuta pentru a face față mai bine oscilațiilor neașteptate ale vremii.
Astfel, potrivit specialiștilor, pentru a răspunde eficient stimulilor externi cu efect negativ asupra stării de sănătate, corpul tău are nevoie de susținere și de puțin mai multă atenție.
După cum se întâmplă și în cazul unor altor afecțiuni sau dereglări psiho-somatice, precum creșterea nivelului de anxietate sau instalarea tulburărilor de somn, și în cazul persoanelor vulnerabile la schimbările bruște ale vremii se impun o serie de măsuri concrete dar cât se poate de eficiente.
Mișcarea zilnică și exercițiile fizice, realizate matinal fie și preț de câteva zeci de minute, dar și atenția acordată unui meniu sănătos, prin intermediul unei alimentații sănătoase, pot oferi rezultate susținute în păstrarea stării de bine și îți pot întări imunitatea.
Exercitiile fizice pot crește nivelul de serotonină și susțin starea generală pozitivă a organismului, cu efect benefic asupra capacității de concentrare și a productivității.
Vitaminele, în urma consumului bogat de legume și fructe, îți vor oferi un spor de energie și un tonus psihic pozitiv, în ciuda vremii de afară.
În cazul unor afecțiuni cronice, tratamentul recomandat de medici trebuie urmat cu regularitate pentru a evita acutizarea acestora sub influența factorilor externi legați de condițiile meteo.
În cazul persoanelor meteosensibile, lipsa razelor solare și a cerului senin pot accentua stările de indispoziție și anxietate.
Un aport suplimentar de vitamine (spre exemplu vitamina D) îți va întări imunitatea și va avea un efect benefic asupra stării de sănătate.
De altfel, în perioadele cu fluctuații pregnante de temperatură este recomandat să acorzi o atenție sporită programului de somn, astfel încât să îi oferi organismului tău suficient timp pentru a se reface.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro