Organismul unui copil cu boală celiacă este împiedicat să absoarbă vitaminele și mineralele de care are nevoie pentru o devoltare normală.
De aici și importanța unei diagnosticării corecte și rapide a intoleranței la gluten.
Boala celiacă este o afecțiune digestivă autoimună care apare atunci când o persoană are intoleranță la gluten.
Glutenul este o proteină care se găsește în grâu, orz, secară, precum și în alte cereale și care, în urma consumului, determină inflamarea intestinului subțire.
Copiii afectați de această boală ajung să fie malnutriți pentru că organismul lor nu poate absorbi nutrienți importanți.
Concret, atunci când un copil consumă un aliment care conține gluten, sistemul imunitar atacă proteina, producând anticorpi împotriva ei.
Ca urmare, intestinul se inflamează și nu mai poate absorbi vitaminele și mineralele care ajută creșterea, potrivit specialiștilor citați de KidsHealth.
Studiile făcute până acum la nivel mondial, au arătat că prevalența acestei afecțiuni – adică numărul de bolnavi în populație – arată că, în populația de vârstă școlară prevalența este de 1,3%.
Aceasta înseamnă că, la noi, există circa 30.
000 de copii care au boala.
La ce mici, boala celiacă poate avea o serie de simptome care determină dificultăți de creștere în greutate sau în înălțime, condiție numită retard de creștere și devoltare.
Un bebeluș poate avea primele semne de boală celiacă la scurt timp după ce a început să consume alimente solide precum cerealele.
Adică, în jurul vârstei de 6-9 luni, potrivit Celiac Disease Foundation.
Unii copii au semne de boală la primul consum de alimente cu gluten, în timp ce, la alții, boala apare după ani în care aparent totul este normal.
Potrivit sursei mai sus citate, la cei din prima categorie semnele apar după câteva minute sau ore de la ingestia alimentară.
Manifestări le bolii pot rămâne prezente timp de câteva ore, zile sau chiar două săptămâni.
Mulți dintre copii pot avea semne ușoare – balonări, dureri abdominale sau constipație – care pot trece neobservate de către părinți, în timp ce alții pot avea semne severe care să ducă la un diagnostic mai precoce – retardul de creștere, vărsăturile, pierderea în greutate.
Boala celiacă nu este ereditară, dar riscul de a face boala este ereditar.
Atunci când un copil se naște într-o familie care are gena poate să facă și boala.
Mai exact, acel copil are un risc să moștenească gena, însă asta nu înseamnă că va face boală celiacă.
Gena este frecventă la 30 de indivizi dintr-o sută.
Un copil din 10 ale cărui rude de gradul I au boală celiacă va ajunge să dezvolte afecțiunea.
Nediagnosticată și netratată, boala poate duce la declanșarea altor afecțiuni autoimune, la malnutriție severă, la unele tipuri de cancer sau la osteoporoză.
Iar pentru diagnosticarea afecțiunilor induse de gluten nu este suficient să se facă analize de sânge, atrage atenția medicul.
Setul de analize depinde de investigațiile făcute până atunci, de vârsta copilului, precum și de existența unor boli associate.
Principala problemă adusă de nedepistarea intoleranței la gluten este întârzierea în creștere și dezvoltare, precum și maturizarea cu întârziere a tuturor organelor.
Pe măsură ce copilul crește, pot apărea fracturi în urma unor traumatisme minore – cam trei sau patru pe an – instalarea anemiei feriprive care generează lipsa de oxigen către creier, agitația, instabilitatea emoțională – diabetul de tip 1 sau probelemele de tiroidă.
De asemenea, poate apărea sindromul de malabsorbție severă care poate fi invalidant.
Din fericire, copiii și adolescenții răspund foarte bine la tratamentul prin dietă fără gluten.
Mulți copii se simt semnificativ mai bine după două săptămâni de la eliminarea alimentelor cu gluten din dietă și ating greutatea și înălțimea normală.
Copilul diagnosticat trebuie urmărit clinic, iar analizele, făcute o dată pe an sau mai frecvent, în funcție de recomandările medicului care îl urmărește.
Sursa foto: Dreamstime.
com
