Mark Rutte, cu care președintele Klaus Iohannis a intrat oficial în competiție pentru funcția de secretar general al NATO, este cel mai longeviv prim-ministru din istoria Olandei și asigură în prezent interimatul funcției, în condițiile în care negocierile pentru formarea unei coaliții de guvernare sunt blocate în Olanda din luna noiembrie, când Partidul Libertății condus de Geert Wilders a obținut o victorie-șoc la alegerile parlamentare, fără a avea însă o majoritate clară.
Statele Unite, Marea Britanie și Franța au anunțat încă din 22 februarie că îl susțin pe premierul Mark Rutte pentru a-i urma lui Jens Stoltenberg în funcția de secretar general al NATO, un semnal care îl plasează pe politicianul olandez într-o poziție de forță pentru a obține acest post, a scris Reuters.
Succesorul lui Jens Stoltenberg, al cărui mandat la șefia NATO va expira în luna octombrie, va prelua conducerea alianței într-un moment crucial, fiind nevoit să convingă aliații să continue sprijinirea Ucrainei, în războiul declanșat de Rusia, dar în același timp să prevină o escaladare periculoasă care să atragă NATO într-un conflict militar deschis cu Rusia.
În funcție de rezultatul alegerilor prezidențiale care vor avea loc în SUA în luna noiembrie, următorul secretar general al NATO ar putea fi pus în situația de a gestiona un al doilea mandat al fostului președinte republican Donald Trump, care recent a pus sub semnul îndoielii angajamentul SUA de a veni în ajutorul aliaților care nu alocă 2% din PIB pentru apărare.
Declarațiile făcute de acesta la un miting electoral au provocat consternare în rândul aliaților europeni și au fost denunțate în termeni duri de unii lideri din Europa.
Însă Rutte, care era văzut deja de anul trecut drept favorit pentru a deveni noul șef al alianței, a declarat recent că Europa „ar trebui să nu se mai plângă și vaite și să fie cicălitoare” cu privire la Trump și să se concentreze în schimb pe ceea ce poate face ea pentru Ucraina.
„Trebuie să lucrăm cu oricine este pe ringul de dans”, a spus el în timpul Conferinței de Securitate de la Munchen.
Rutte, cel mai longeviv premier din istoria Olandei, a anunțat pe neașteptate în iulie anul trecut că se va retrage din politică, dar asigură în continuare interimatul funcției în condițiile în care partidele olandeze nu reușesc să creeze o coaliție de guvernare după ce alegerile parlamentare din noiembrie au fost câștigate de Partidul Libertății condus de Geert Wilders.
Agenția Reuters i-a făcut încă din februarie un portret în care amintește că Rutte predă sociologie la un liceul din Haga o oră pe săptămână și a spus anterior că nu se poate gândi la o slujbă mai bună după ce se va retrage din politică decât să devină profesor cu normă întreagă.
El s-a răzgândit însă în această privință în octombrie anul trecut, când a anunțat public că este interesat să devină viitorul secretar general al NATO.
În vârstă de 57 de ani, Rutte este necăsătorit, nu are copii și nu a avut nicio relație sentimentală cunoscută în cei 18 ani de când a devenit lider al partidului olandez VVD.
Născut și crescut la Haga, el a locuit toată viața sa în acest oraș în care se află sediul guvernului olandez.
El locuiește de ani de zile în aceeași casă modestă și se mândrește cu faptul că încă are aceeași mașină Saab pe care a cumpărat-o second-hand în urmă cu peste un deceniu.
Rutte a studiat istoria la prestigioasă universitate olandeză din Leiden și a intrat în guvern în 2022 ca viceministru pentru probleme sociale.
Înainte de aceasta el a lucrat timp de câțiva ani ca manager de resurse umane la multinaționala de bunuri de larg consum Unilever.
Pentru o bună parte a mandatului său în fruntea Olandei el a fost cunoscut în principal ca politician axat pe politica internă, devenind un jucător la nivel european doar în ultimii ani.
El a supraviețuit mai multor scandaluri care au zguduit clasa politică olandeză, ceea ce a făcut presa locală să îl poreclească „Teflon Mark”.
Un posibil handicap pentru Mark Rutte ar putea fi faptul că Olanda și-a tăiat cheltuielile militare în timpul anilor de austeritate fiscală din mandatul său.
Însă după începerea invaziei Rusiei în Ucraina, Olanda și-a sporit din nou cheltuielile militare, acestea urmând să ajungă în jurul nivelului de 2% din PIB convenit de aliați cu un deceniu în urmă.
