Rapid și Dinamo riscă să dispute următoarele meciuri de pe teren propriu fără spectatori

Spread the love

Meciul dintre Rapid și FCSB a adunat peste 40.

000 de oameni pe Arena Națională, dar giuleștenii ar putea evolua vineri împotriva Farului fără spectatori.

Rapidiștii au făcut spectacol atât pe teren cât și în tribune la derbiul câștigat cu scorul de 4-0 în fața rivalilor de la FCSB.

Totuși, torțele aprinse în tribune care au ajuns pe teren le-ar putea aduce giuleștenilor suspendarea terenului pentru primul meci din play-off, contra celor de la Farul.

Nu este prima abatere pentru Rapid, care în urmă cu o lună era amendată cu 60.

000 de lei pentru momentul pirotehnic din peluză desfășurat în timpul partidei cu Oțelul Galați.

Și Dinamo se află într-o situație asemănătoare, după incidentele provocate de suporteri la meciul cu UTA.

Jandarmeria a sesizat FRF și LPF și a solicitat suspendarea stadioanelor celor de la Rapid și Dinamo pentru următoarele meciuri din SuperLigă, iar o decizie în acest sens urmează să fie luată miercuri, când se va întruni Comisia de Disciplină a FRF.

Lasă un răspuns