Curtea de Apel București a aprobat cererea de extrădare a lui Andrew Tate, dar îl eliberează până la finalizarea dosarului în care este judecat în România

Spread the love

Andrew Tate, reținut pentru 24 de ore în România la cererea autorităților britanice, va fi eliberat din custodia Poliției, după ce Curtea de Apel București a aprobat cererea de extrădare a Regatului Unit pentru Andrew Tate, dar amână extrădarea până după finalizarea procesului din România.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, marţi, punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19 ianuarie 2024, de către un Înalt judecător teritorial (Magistrat-şef), din cadrul Curţii Magistraturii din Westminster (din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), în baza mandatului de arestare din data de 19 ianuarie 2023, emis de Tribunalul Magistraturii din Westminster, pe numele fraţilor Tate, relatează News.

ro.

Instanţa a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului penal nr.

18906/3/2023 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti — Secţia | Penală, “iar în cazul în care, în respectiva cauză faţă de persoana solicitată se va pronunţa o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen”.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au mai dispus ca fraţii Tate să fie arestaţi pentru a fi predaţi către autorităţile judiciare britanice, pentru o perioadă de 30 de zile, “începând cu data încetării motivelor care au justificat amânarea predării”.

Până atunci, instanţa a mai hotărât punerea în libertate a fraţilor Tate, decizia fiind executorie.

Lasă un răspuns