U-BT Cluj-Napoca joacă, miercuri, în sferturile de finală ale EuroCup împotriva britanicilor de la London Lions.
Clujenii sunt la un pas de semifinalele BKT EuroCup, însă pentru a ajunge acolo trebuie să o învingă pe London Lions.
Partida va începe la ora 19:00, iar ultimele 200 de bilete vor fi puse în vânzare în ziua meciului.
London Lions este echipa momentului în baschetul britanic.
Clubul are o tradiție de aproape cinci decenii, formația numindu-se inițial Hemel Hempstead Lakers.
Hemel Hempstead este un oraș situat la 39 de kilometri de Londra, iar denumirea a fost inspirată de galonata franciză din NBA, Los Angeles Lakers.
Ba mai mult, jucătorii englezi purtau în trecut echipamente în culorile mov și auriu.
Mai târziu, formația și-a schimbat atât numele, cât și orașul, devenind Watford Loyals.
În perioada 1998-2012, London Lions au evoluat în orașul Milton Keynes, sub denumirea de Lions.
Doar odată cu stagiunea 2012-2013, au început să reprezinte una dintre cele mai importante metropole de pe glob.
De-a lungul istoriei, London Lions au cucerit trei titluri, trei cupe și un trofeu al British Basketball League.
Pe de altă parte, Lions și-au schimbat logo-ul în 2020, astfel că, în prezent, culorile londonezilor sunt alb și negru.
Clubul a debutat în competițiile europene în sezonul 1989-1990, odată cu preliminariile Cupei Korać.
Totodată, trupa britanică a jucat în FIBA Europe Cup și Basketball Champions League, aflându-se la prima stagiune în BKT EuroCup.
Pe banca adversarilor stă Petar Božić, un nume important al baschetului ex-iugoslav.
Fost baschetbalist la Partizan Belgrad, Božić s-a retras din activitatea de sportiv în 2013, cucerind nu mai puțin de 18 trofee.
Timp de 2 ani, Petar Božić a ocupat funcția de secund al lui Duško Vujošević, fostul antrenor-coordonator de la U-Banca Transilvania.
În 2015, Petar Božić a devenit antrenor principal la Partizan Belgrad, 2 ani mai târziu plecând în Statele Unite ale Americii, ca principal al formației Austin Toros din G-League.
A câștigat titlul în G-League cu echipa texană, apoi a semnat, în 2023, cu London Lions.
Pe lângă baschetbaliștii englezi, sub comanda lui Petar Božić se află 5 americani și un canadian.
Căpitan este Sam Dekker, un jucător născut în Wisconsin, cu peste 200 de meciuri în NBA, la Houston Rockets, Los Angeles Clippers, Cleveland Cavaliers, Toronto Raptors sau Washington Wizards.
Un alt sportiv cu experiență în NBA este David Nwaba, transferat la începutul acestui an, după mai multe sezoane la Los Angeles Lakers, Chicago Bulls, Cleveland Cavaliers, Brooklyn Nets, respectiv Houston Rockets.
În lotul celor de la London Lions se află și fostul nostru fundaș, Jordan Taylor.
Nu trebuie omiși nici internaționalii englezi Luke Nelson, Gabriel Olaseni sau Tarik Phillip.
Va fi prima confruntare între U-Banca Transilvania și o reprezentantă a baschetului britanic.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro