VIDEO Noi probleme la Podul de la Brăila – S-a lăsat asfaltul la una din rampele podului: „Sunt tasări de 10-15 cm”

Spread the love

O porțiune de asfalt de la una din rampele podului peste Dunăre de la Brăila s-a lăsat, iar constructorul a încercat să pună mai multe straturi de asfalt pentru a reface planeitatea suprafeței carosabile, însă fără prea mare succes.

Reprezentanții CNAIR au declarat pentru HotNews.

ro că există niște tasări în zona rampei care au ajuns până la 10-15 centimetri, astfel încât constructorul va încerca stabilizarea rampei prin niște piloți forați.

Monitorul de Brăila a scris că au apărut tasări la una din rampele Podului de la Brăila, astfel încât asfaltul s-a lăsat, iar constructorul a încercat să remedieze situația.

Într-un clip video publicat de Monitorul de Brăila se vede cum o porțiune din șosea a fost reasfaltată, dar tot se poate observa o diferență de nivel.

Lângă rampa podului poate fi observat un utilaj de forat.

Contactat de HotNews.

ro, purtătorul de cuvânt al CNAIR Alin Șerbănescu a recunoscut că există niște tasări – adică coborâri ale nivelului unei porțiuni de teren sub greutatea proprie sau sub cea a construcțiilor aflate în acel loc.

Potrivit acestuia, motivul tasărilor apărute poate fi legat fie de lucrări defectuoase realizate de constructor, fie de erori de proiectare realizate de constructor în etapa de proiectare, „fie ambele”.

Reprezentantul CNAIR a ținut să precizeze că proiectul nu este recepționat.

Acesta a mai precizat că tasările actuale nu au legătură cu infiltrațiile apărute în blocul de ancoraj și nu au legătură cu pilonii podului propriu-zis.

Aproape șapte luni au trecut de când circulația rutieră a fost deschisă pe Podul peste Dunăre de la Brăila, dar nici până acum lucrările nu au fost finalizate, macaralele nu au fost demontate în întregime, recepția finală n-a fost făcută, restricțiile încă persistă, iar conexiunea rutieră cu Pod se face doar parțial, fără direcția principală către Jijila – un drum simplu cu câte o bandă pe sens care nu e gata nici acum deși e în lucru încă din 2021.

În plus, de la inaugurare și până acum podul a fost măcinat de probleme: de la infiltrațiile de apă apărute în blocul de ancoraj al cablurilor podului, la denivelări apărute în straturile de asfalt în perioada verii, la curiosul caz al șuruburilor care nu erau strânse în parapetele de protecție.

De lucrările la drum și componenta de infrastructură rutiera a proiectului se ocupă constructorul italian WeBuild, fost Astaldi.

„Contractul cu antreprenorul WeBuild este în întârziere din cauza mobilizării deficitare a acestuia”, precizează CNAIR care spune că recepţia lucrărilor se va face doar după îndeplinirea tuturor standardelor de calitate stipulate în contract.

În plus, în urma inspecţiilor în şantier, inginerul şi reprezentanţii CNAIR au identificat infiltraţii la blocurile de ancoraj dinspre localităţile Brăila şi Jijila.

Astfel, pentru monitorizarea infiltraţiilor şi închiderii rapoartelor de neconformitate, CNAIR a realizat o „expertiză tehnică a lucrărilor executate de antreprenor în şantier”, iar o primă măsură a vizat următoarele: monitorizarea situaţiei podului din momentul constatării infiltraţiilor, iar după punerea în funcţiune cu încă 6 luni; o mare parte dintre aceste infiltraţii au fost stopate, iar ca urmare a punctelor de vedere transmise de expertul tehnic după punerea în funcţiune a podului, acesta a prelungit perioada de monitorizare până la data de 31.

03.

2024, urmând să se stabilească după această dată o soluţie finală de închidere a infiltraţiilor.

„În urma procesului de verificare a şuruburilor parapetului de siguranţă de pe Podul Suspendat de la Brăila s-a constatat că, din totalul de 100.

000 de şuruburi, au fost slăbite un număr de 401, ceea ce înseamnă aproximativ 0,4% din totalul acestor elemente.

La două săptămâni de la darea în trafic a podului, a fost consemnat de către inginer apariţia de văluriri la nivelul căii de rulare.

În data de 25.

07.

2023, antreprenorul a justificat apariţia acestor degradări ca urmare a traficului greu şi temperaturilor crescute.

De asemenea, CNAIR a solicitat pe 02.

08.

2023 clarificări cu privire la apariţia văluririlor si presupusa încălcare a restricţiilor de trafic.

Totodată, a mai solicitat ISCTR suplimentarea controalelor pe sectoarele în care sunt impuse restricţii.

Până în momentul de faţă, antreprenorul a intervenit de trei ori pentru remedierea structurii rutiere pe pod, dar fără a remedia definitiv această problemă.

Pe 08.

09.

2023, antreprenorul a informat beneficiarul cu privire la acţiunile de remediere întreprinse pe Calea 2, banda 1, respectiv frezarea şi reaşternerea stratului de uzură”, afirmă compania de drumuri.

Pentru finalizarea tuturor lucrărilor prevăzute în contract, antreprenorul mai are de efectuat următoarele tipuri de lucrări: drumuri de acces (drumul spre Jijila), lucrări de construcţie a bazinelor de retenţie a apei pluviale, efectuarea marcajelor şi montarea elementelor de semnalizare verticală-orizontală pentru siguranţa circulaţiei şi lucrări de remediere a tasărilor apărute la asfaltările efectuate.

Podul peste Dunăre de la Brăila, una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură realizate vreodată în România, a fost inaugurat în 6 iulie.

Circulația a fost deschisă deși lucrările încă nu sunt complet finalizate, iar drumul principal de legătură cu malul din Tulcea trebuia să fie gata încă de anul trecut.

Totodată, traficul a fost deschis cu limită de viteză de 80 km/h și cu program de acces interzis pe timpul nopții pentru a permite constructorului să demonteze uriașele macarale folosite la construcție.

Lungimea totală a podului suspendat peste Dunăre este de 1.

974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.

120 metri.

Comparativ, celebrul pod Golden Gate din San Francisco are o lungime de 1.

970 de metri și o deschidere centrală de 1.

280 de metri.

Podul de la Brăila are, practic, trei deschideri: o deschidere principala (1.

120 m) și două deschideri laterale de 489,65 m pe malul Brăila și 364,65 m pe malul Tulcea.

De o parte și de alta sunt două viaducte de acces în lungime de câte 110 m fiecare.

La momentul finalizării a fost considerat al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale.

Mai exact, este vorba de topul podurilor suspendate din actuala UE – Podul de la Brăila este pe locul trei după deschiderea principală după Great Belt Bridge – Danemarca (1.

624 metri) și Höga Kusten Bridge – Suedia (1.

210 metri).

Cele două turnuri ale Podului ating o înălțime de 192 metri și sunt practic cele mai înalte construcții din România (excepție fac unele coșuri de fum sau antene).

Cei patru piloni principali ai podului sunt goi pe interior și sunt dotați cu lifturi și scări de acces pentru mentenanță.

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.

Lungime: Pod + Drum Brăila – Jijila (19 Km), Drum legătură DN22 Smârdan Măcin (4,3 km)Valoare contract de proiectare și execuție: 1,99 mld lei (fără TVA) Valoare totală a investiției: 3,445,210,691.

08 lei (din care fonduri europene nerambursabile în suma de 1,696,947,365.

85 lei.

)Constructor: We Build (fost Astaldi – Italia) – IHI Infrastructure System (Japonia)Contract semnat: 15.

01.

2018 (termene: 12 luni proiectare și 36 de luni execuție) Lucrări începute: decembrie 2018 (autorizațiile de construire drumuri de legătură au venit abia în martie/mai 2021)Stadiu fizic – întreg proiectul: pod – 99% / drumuri – 85%Click pe planuri pentru a le deschide mai mare, într-o fereastră separată:

Lasă un răspuns