Simona Halep a plecat la Miami – Mesajul transmis înainte de revenirea pe teren

Spread the love

După o pauză de un an și jumătate, Simona Halep va reveni pe terenurile de tenis, fosta lideră mondială plecând luni dimineață spre Miami.

Sportiva nu a mai jucat un meci oficial din august 2022, iar acum își va face debutul la turneul de categorie WTA 1000 din Florida (17-31 martie).

>> Simona Halep, încă o veste foarte bună primită după ce i s-a permis să revină pe teren Fără clasament WTA, Halep a primit un wildcard din partea organizatorilor, invitație care-i permite să se afle pe tabloul principal al turneului de categorie 1000.

„Nu ştiu ce va fi, am emoţii, dar mă bucur că revin pe teren.

Când mi-am făcut bagajul, parcă nu ştiam ce să-mi mai pun geantă.

Vreau să văd cum mă simt, e un turneu bun, mi-a plăcut mereu.

Vreau să iau săptămână după săptămână şi să văd cum îmi revin în formă.

Va fi dificil“ – Simona Halep, la plecarea din România.

Simona a plecat la Miami alături de mama sa, iar pe parcurs în Florida vor mai ajunge și tatăl și fratele ei.

Halep a completat încă o dată că-și dorește să fie prezentă la Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august) și a mai spus că ultimele zile au fost foarte obositoare din punct de vedere emoțional după reducerea suspendării de la 4 ani la 9 luni (decizie luată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne).

WTA Miami are loc în perioada 19-31 martie, pe hard, face parte din categoria WTA 1000, se dispută în complexul de la stadionul Hard Rock, are premii totale în valoare de $8,770,480, pe tabloul principal se află la stat 128 de jucătoare, iar campioana en-titre este Petra Kvitova.

>> Record în WTA, după ce Simona Halep și-a confirmat prezența la turneul de la Miami>> Laboratorul de Control Doping din România reacționează după ce Simona Halep a spus că aproape i-a distrus cariera

Lasă un răspuns