O instanță austriacă a blocat luni decizia unei curți inferioare care decisese că violatorul Josef Fritzl, supranumit „Monstrul din Amstetten” poate fi transferat într-o închisoare obișnuită, o mutare care ar fi deschis calea eliberării sale condiționate, relatează Reuters.
Fritz, care între timp și-a schimbat numele, și-a violat și sechestrat fiica Elisabeth timp de 24 de ani, aceasta născând 7 copii în timpul captivității.
Bărbatul a sechestrat-o pe Elisabeth în beciul locuinței familiei când ea avea 18 ani.
Trei dintre cei 7 copii care s-au născut în timpul captivității tinerei au fost eliberați odată cu descoperirea cazului în 2008.
Fritzl și soția sa au avut grijă de ceilalți 3 copii, spunându-le vecinilor și apropiaților că Elisabeth i-a abandonat după ce a decis să se alăture unui cult religios.
Bărbatul a incinerat în furnalul locuinței familiei trupul neînsuflețit al celui de-al șaptelea copil la scurt timp după ce acesta a murit la naștere.
Cazul a șocat Austria și a fost pe larg relatat de către presa internațională când a fost descoperit cu 16 ani în urmă.
Fritzl a fost condamnat de justiția austriacă la închisoare pe viață în 2009, el executându-și pedeapsa într-un sanatoriu pentru persoane cu probleme mintale.
Justiția austriacă l-a găsit vinovat de omor, sclavie, sechestrare, viol și incest.
Avocații bărbatului au cerut mai devreme în cursul acestui an ca el să fie transferat într-un penitenciar obișnuit, argumentând că el nu mai reprezintă nicio amenințare pentru public.
O instanță din orașul Krems an der Donau a dat curs solicitării la sfârșitul lunii ianuarie, mutare care deschidea calea eliberării pe cauțiune a lui Fritzl, însă procurorii au atacat decizia la o curte de apel.
Cazul a fost judecat de Curtea Provincială Superioară din Viena.
Spre deosebire de prima instanță, aceasta „a ajuns la concluzia că faptele necesare pentru o asemenea eliberare condiționată nu au fost întrunite pe deplin”, a anunțat luni această curte din capitala austriacă.
Aceasta a anunțat că a blocat decizia curții inferioare din Krems și că i-a ordonat să analizeze cazul cu o atenție sporită înainte de a emite o nouă hotărâre.
Astrid Wagner, avocata lui Fritzl, afirmă că bărbatul acum în vârstă de 88 de ani suferă de demență, dar că el a fost capabil să urmărească procedurile judiciare din ianuarie, când a fost decisă transferarea sa din sanatoriul în care și-a executat pedeapsa.
În 2013, în orășelul Amstetten situat la 100 km de Viena, unde Fritzl și-a comis faptele odioase, autoritățile au umplut cu beton „pivnița groazei”, condiție necesară pentru a scoate casa la vânzare.
Acum, în vârstă de 56 de ani, Elisabeth Fritzl și copiii ei s-au mutat într-o locație necunoscută, sub un nou nume, pentru a încerca să își refacă viața în anonimat.
Josef Fritzl, care a amenințat că va gaza întreaga familie dacă vreunul dintre membrii acesteia va scăpa, nu și-a exprimat niciodată regretul.
Cu toate acestea, potrivit avocatei sale, „se gândește la acțiunile sale zi și noapte”.