Ons Jabeur este de nerecunoscut de ceva timp, multipla finalistă de Grand Slam fiind eliminată în turul al doilea de la Indian Wells de Katie Volynets, jucătoare aflată pe locul 131 în ierarhia WTA.
Locul 6 în prezent în clasamentul mondial, Jabeur (29 de ani) traversează o perioadă cenușie a carierei, iar evoluția mai puțin convingătoare s-a prelungit și la Indian Wells.
Jucătoarea din Tunisia a fost învinsă în două seturi, scor 6-4, 6-4, de o sportivă care nu spune neapărat mare lucru multora dintre iubitorii tenisului: Katie Volynets.
În acest sezon, Jabeur are bilanț negativ: două victorii și trei înfrângeri, nivelul de joc arătat fiind mult sub așteptările fanilor.
Rezumatul partidei dintre Ons Jabeur și Katie Volynets: Antrenată de Issam Jellali, sportiva din Tunisia a fost cel mai sus pe locul 2 în ierarhia WTA (27 iunie 2022), a ajuns de trei ori într-o finală de Grand Slam (Wimbledon 2002, 2022 și US Open 2022), are cinci titluri WTA în palmares (cel mai important este cel cucerit la Madrid acum doi ani), a adunat doar din banii din premii $12,546,487, iar până acum are 431 de victorii și 235 de înfrângeri.
BNP Paribas Open este un turneu din categoria WTA 1000 ce se desfășoară în perioada 6-17 martie.
Se joacă pe suprafață hard și este dotat cu premii totale în valoare de $8,995,555.
Campioana en-titre este Elena Rybakina.
>> Jucătorul momentului, victorie categorică în turul doi la ATP Indian Wells>> Simona Halep și suspendarea inițială de 4 ani: „Nu s-au respectat regulile cu proba de sânge prelevată la Bucureşti” >> Record în WTA, după ce Simona Halep și-a confirmat prezența la turneul de la Miami