Incidente grave au avut loc vineri seară înaintea meciului Dinamo – UTA.
Fanii dinamoviști s-au luat la bătaie cu fanii ai clubului CSA Steaua atât în apropiere de stadion, cât și în arenă.
Suporteri au pătruns pe teren și s-au folosit materiale pirotehnice, anunță Jandarmeria.
Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a anunţat, vineri seară, că au avut loc incidente înaintea meciului Dinamo – UTA Arad, de pe stadionul Arcul de Triumf, contând pentru ultima etapă a sezonului regulat al Superligii, potrivit News.
ro Jandarmeria precizează că organizatorul meciului a permis prezenţa şi altor suporteri din Bucureşti în zona destinată galeriei echipei oaspete, însă fără afişarea altor însemne în afara de cele care aparţin echipei FC UTA Arad.
Astfel, pe timpul deplasării suporterilor echipei CSA Steaua Bucureşti, între staţia de tramvai Caşin şi arena sportivă, aceştia nu au cooperat cu forţele de ordine, au forţat dispozitivul de jandarmi şi au folosit materiale pirotehnice, motiv pentru care au fost folosite mijloacele de intervenţie cu substanţă iritant-lacrimogenă din dotarea jandarmilor.
De asemenea, în interiorul stadionului, înainte de începerea meciului, suporteri ai echipei Dinamo, dispuşi în Tribuna a II-a, au aruncat cu materiale pirotehnice către galeria echipei oaspete, aflată în Peluza Sud.
Ei au pătruns pe suprafaţa de joc, provocându-i pe suporterii oaspeţi să participe la scandal, context în care aceştia din urmă au coborât din peluză, pe suprafaţa de joc, alimentând conflictul.
Forţele de ordine au intervenit pentru aplanarea situaţiei, iar suporterii celor două echipe au fost dispersaţi către locurile prestabilite pentru aceştia.
Nicio persoană nu a fost rănită.
„În urma vizionării imaginilor operative, vom aplica măsurile legale care se impun şi vom reveni cu informaţii suplimentare”, a adăugat Jandarmeria Capitalei.