După Denis Shapovalov și Richard Gasquet, organizatorii turneului de tenis Țiriac Open de la București au anunțat al treilea nume important care va juca la competiția de categorie „ATP 250”.
Stan are 16 titluri în palmares, cele mai importante fiind Australian Open 2014, Roland Garros 2015 și US Open 2016.
Ultimul turneu câștigat de Wawrinka a fost Geneva 2017, iar elvețianul a disputat alte 15 finale (ultima la Umag 2023).
„Dezvăluim al treilea jucător pentru ATP 250 Ţiriac Open: Stan Wawrinka, triplu campion de Grand Slam cunoscut pentru reverul său cu o singură mână! Fiţi acolo pentru a fi martorii măreţiei”, au anunţat organizatorii pe Facebook.
Wawrinka a fost cel mai sus în clasamentul ATP pe locul 3 (ianuarie 2014) și a câștigat peste 36,5 milioane de dolari numai din premiile din tenis.
„Stanimal” a câștigat 569 de partide în carieră și a fost învins în 349 de rânduri.
„Stan The Man” a fost eliminat în runda inaugurală de la Indian Wells 2024, după ce a fost învins de Tomas Machac, scor (3)6-7, 6-2, 2-6.
ATP Țiriac Open va avea loc în perioada 14-21 aprilie la Baza Sportivă Năstase/Marica și va fi dotat cu premii în valoare totală de 580.
000 de euro.
De-a lungul timpului, turneul de la București a fost câștigat de:2016 – Fernando Verdasco2015 – Guillermo Garcia-Lopez2014 – Grigor Dimitrov2013 – Lukas Rosol2012 – Gilles Simon2011 – Florian Mayer2010 – Juan Ignacio Chela2009 – Albert Montanes2008 – Gilles Simon2007 – Gilles Simon2006 – Jurgen Melzer2005 – Florent Serra2004 – Jose Acasuso2003 – David Sanchez2002 – David Ferrer2001 – Younes El Aynaoui2000 – Juan Balcells1999 – Alberto Martin1998 – Francisco Clavet1997 – Richard Fromberg1996 – Alberto Berasategui1995 – Thomas Muster1994 – Franco Davin1993 – Goran Ivanisevic.