Acest articol a fost realizat în cadrul campaniei „Pe umerii mamei”, un demers jurnalistic de conștientizare a vulnerabilității femeilor care trec sau au trecut prin situații complicate, care s-au luptat sau încă se luptă cu neputința, cu disperarea și cu singurătatea în fața unor dureri care le-au îngenuncheat.
„De ce nu ai plecat de la prima palmă?/ De la prima înjurătură?/ De la primii bani ascunși? De la prima interdicție de a te mai întâlni cu familia ta?/ De când te-a obligat prima dată să faci sex fără ca tu să vrei? Eu așa aș fi făcut!” Acestea sunt reproșuri frecvent auzite de victimele unei relații abuzive.
De cele mai multe ori, victimele nu au un răspuns nici măcar pentru ele însele.
Au nevoie de luni, poate chiar ani, să realizeze ce li s-a întâmplat cu adevărat și ce mecanisme le-au ținut în acel rol atât de mult timp, chinuite nu doar de abuzul în sine, ci și de rușine și vinovăție.
Există și cazuri în care nici măcar nu realizează toxicitatea relației, mai ales atunci când partenerul nu este violent.
Însă abuzul emoțional, cel psihologic, sexual, economic, spiritual sau cibernetic distrug vieți în aceeași măsură în care o face și cel fizic.
Pentru a înțelege cum acționează abuzul asupra unei persoane, când și cum se declanșează mecanismele de apărare, de ce unele persoane continuă să caute iubire acolo unde ea nu există, care sunt etapele ieșirii dintr-o relație abuzivă și de ce le ia unora atât de mult timp să se desprindă de partenerii abuzatori am stat de vorbă cu Adela Szentes, psihoterapeut în cadrul Asociației Anais, organizație care luptă împotriva violenței domestice.
TOTUL DESPRE MAME: Cum ajunge o persoană să realizeze că e victima unei forme de abuz?Adela Szentes, psihoterapeut: Depinde mult de propriile valori personale.
Cu cât avem mai clar definit ceea ce suntem noi ca ființe și cum interpretăm lumea, cum o vedem, cu atât ne e mai ușor să acceptăm sau nu anumite lucruri.
Este adevărat că sunt persoane care nu pot să distingă o graniță sănătoasă de una nesănătoasă și văd mai greu semnalele de alarmă.
Dacă cineva urlă la mine, îmi încalcă integritatea, nu îmi dă dreptul la replică, mă obligă să mă izolez în casă, nu îmi dă voie să mă văd cu prietenii ori familia motivând că mă iubește mult prea mult ca să mă împartă – toate acestea sunt semne că nu mă aflu în relația care trebuie.
TOTUL DESPRE MAME:Cât de greu le este unor astfel de persoane să spună prin ce trec?Adela Szentes, psihoterapeut: Tendința oricărei femei este să secretizeze, să nu spună, să nu vorbească, pentru că este rușinos.
Noi am fost foarte mult învățate cultural că este foarte important să ne păstrăm familia cu orice sacrificiu.
Și, atunci, femeia nu va vorbi, pentru că va considera că se sacrifică pentru binele familiei, pentru a le oferi copiilor mamă și tată.
În unele cazuri, femeia începe să spună prin ce trece atunci când apare abuzul fizic.
Majoritatea, un procent de 70% dintre femeii, încep să vorbească după ce apare abuzul fizic, care vine după abuzul emoțional, care este la fel de nociv.
Dar este foarte greu de recunoscut pentru o femeie că este o victimă, pentru că de multe ori este în negare, iar negarea o face prizonieră în relația toxică.
CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.
RO
