Modificare de ultimă oră la „ordonanța traseismului”. Guvernul anulează cele trei luni de transferuri politice la liber, prevăzute în proiectul inițial

Spread the love

Guvernul scurtează prin ordonanță de urgență perioada de transferuri politice între partide.

Dacă în varianta inițială a proiectului de act normativ aleșii locali ar fi putut trece la alt partid și după alegerile din 9 iunie, într-o modificare de ultimă oră acest lucru nu mai e posibil.

Astfel, primarii, președinții de Consilii Județene, consilierii locali sau județeni care sunt aleși pe 9 iunie își pot lua în primire mandatul la finalul lui septembrie doar dacă la acea dată fac parte din partidul sub sigla căruia au candidat.

Modificările au fost făcute după ce PNL s-a opus formei inițiale în care actul normativ a fost pus în dezbatere publică.

Totuși, guvernul a făcut o excepție de la regula care sancționează traseismul politic.

Primarii, președinții de CJ-uri, consilierii locali și județeni care au câștigat mandatul în 2020 sub sigla unui partid, pot să și-l ducă la capăt până la finalul lui septembrie, chiar dacă la alegerile din 9 iunie aleg să reprezinte un alt partid.

Ordonanța de urgență a fost adoptată vineri într-o sedință extraordinară de guvern.

(OUG poate fi consultată AICI)Art.

33.

– (1) În anul 2024, încetarea de drept a mandatului primarului în condițiile art.

160 alin.

(1) lit.

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.

57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puțin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului de către primarul ales în anul 2024.

(27 septembrie-n.

r.

)(2) În anul 2024, încetarea de drept a mandatului președintelui consiliului județean în condițiile art.

193 alin.

(2) raportat la dispozițiile art.

160 alin.

(1) lit.

h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.

57/2019, cu modificările si completările ulterioare, nu se poate face într-o perioadă care se calculează începând cu mai puțin de 60 de zile înainte de data de 9 iunie și până la data intrării în exercițiul mandatului de către președintele consiliului județean ales în anul 2024.

Art.

33.

– (1) Persoanele care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, dețin un mandat de ales local, se pot înscrie în orice partid politic pentru a candida din partea acestuia la alegerile autorităților administrației publice locale din data de 9 iunie 2024, fără să le înceteze, în condițiile art.

160 alin.

(1) lit.

h), art.

193 alin.

(2), respectiv art.

204 alin.

(2) lit.

j), după caz, din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.

57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, mandatul deținut, pe care îl pot exercita până la momentul intrării în exercițiul mandatului autorităților administrației publice locale alese în anul 2024, în condițiile prevăzute de art.

34.

(2) Persoanele care au candidat în condițiile alin.

(1) și care au fost declarate alese, pot fi validate, depun jurământul și intră în exercițiul mandatului, conform art.

34, sub condiția apartenenței acestora la partidul politic din partea căruia au candidat sau pe listele cărora au fost alese.

Art.

34.

– Pentru intrarea în exercițiul mandatului autorităților administrației publice locale alese în anul 2024, prin derogare de la prevederile art.

113 alin.

(1), art.

114 alin.

(1) și (3), art.

115 alin.

(1), art.

121 alin.

(1) lit.

a), art.

149 alin.

(1), art.

150 alin.

(1) și art.

187 alin.

(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.

57/2019, cu modificările și completările ulterioare, termenele reglementate în cuprinsul acestor articole încep să curgă de la data de 27 septembrie 2024.

Lasă un răspuns