Miliardarul Rupert Murdoch (92 de ani) se însoară a șasea oară. Noua mireasă are origini rusești

Spread the love

Mogulul media Rupert Murdoch s-a logodit pentru a şasea oară, de această dată cu Elena Zhukova, un cercetător pensionat, scrie The Guardian, preluat de News.

ro.

Biroul lui Murdoch a anunţat că miliardarul în vârstă de 92 de ani urmează să se căsătorească cu Zhukova, o bioloagă pensionată, în vârstă de 67 de ani, potrivit New York Times.

În aprilie, presa a relatat că Murdoch ieşea la întâlniri cu Zhukova, la doar patru luni după ce pusese capăt logodnei de două săptămâni cu Ann Lesley Smith, o moderatoare de radio conservatoare, în vârstă de 67 de ani.

Invitaţiile la nunta lui Murdoch, care va avea loc la Moraga, via şi reşedinţa sa din California, au fost deja trimise, relatează NYT.

Murdoch a întâlnit-o pe Zhukova la o reuniune de familie extinsă găzduită de cea de-a treia soţie a lui, Wendi Deng, cu care a fost căsătorit timp de 14 ani, înainte de a cere divorţul în 2013.

Fiica ei în vârstă de 42 de ani, Dasha Zhukova, este o colecţionară de artă şi filantroapă ruso-americană care a fost căsătorită anterior cu Roman Abramovich, oligarh rus şi fost proprietar al clubului de fotbal din Premier League Chelsea.

Vestea privind cea mai recentă logodnă a lui Murdoch vine la doar cinci luni de când el a anunţat că se retrage de la conducerea imperiului său media, pe care l-a construit după ce tatăl său i-a dat primul ziar.

Compania lui Murdoch News Corp, tranzacţionată public şi având sediul la New York, deţine sute de publicaţii digitale locale, naţionale şi internaţionale, inclusiv Wall Street Journal, Fox News şi Sky News Australia, precum şi editura HarperCollins.

Mogulul media se laudă cu o valoare netă de 8,96 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Noua logodnică a lui Murdoch a lucrat ca specialist molecular în diabet la Universitatea din California, în Los Angeles, scrie New York Times.

Zhukova, care are origini din Rusia şi a descris, la un moment dat, familia sa ca făcând parte din „intelectualitatea obişnuită, normală din Moscova”, a fost căsătorită cu Alexander Zhukov, un miliardar ruso-britanic cu investiţii în energie.

Ultima soţie a lui Murdoch este fostul supermodel Jerry Hall, de care a divorţat în 2022.

Celelalte foste soţii ale sale sunt Wendi Deng, Anna Murdoch Mann şi Patricia Booker.

El are şase copii.

Nunta din această vară va veni după un an cu probleme pentru imperiul Murdoch, 2023, inclusiv o înţelegere de 787,5 milioane de dolari între Fox News şi compania de echipamente de vot Dominion.

Înţelegerea a pus capăt unei dispute despre faptul că reţeaua şi compania mamă ar fi difuzat cu bună ştiinţă acuzaţii false şi ciudate conform cărora Dominion ar fi fost implicată într-un complot pentru a frauda alegerile din 2020 din SUA.

Lasă un răspuns