Prognoza meteo, 7 martie. Frig și ploi în toată țara.

Spread the love

  Meteorologii au anunțat frig și ploi în toată țara și o răcire considerabilă a vremii față de zilele anterioare.

  Maximele termice se vor situa între 2 și 10 grade Celsius, iar minimele se vor încadra între -4 și 5 grade Celsius, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Totodată vor fi precipitații sub formă de ninsoare la munte, iar în Banat, Crișana Oltenia, local în Maramureș, Muntenia vor cădea ploi.

În plus, cu totul izolat în Dobrogea, local în Transilvania și Moldova vor fi ploi și temporar lapoviță.

În Cluj scăpăm de ploi, dar se întorc temperaturile negative.

Astăzi vom avea maxima de 10 grade Celsius, iar minimele vor coborî până la valoarea de -3 grade Celsius.

 În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem o zi destul de neplăcută, cu cer acoperit, ploi, poate şi nişte lapoviţă – în zona Transilvaniei.

Se porneşte şi vântul, iar maximele, mai mici decât ieri, se opresc la 10 grade.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns