Președintele moldovean Maia Sandu a declarat joi că Rusia își reînnoiește eforturile de destabilizare a Republicii Moldova și a avertizat că Vladimir Putin va reprezenta o amenințare pentru restul Europei dacă nu este oprit în Ucraina, relatează Reuters.
„Dacă agresorul nu este oprit, el va continua iar linia frontului se va deplasa mai aproape.
Mai aproape de noi.
Mai aproape de voi”, a declarat Maia Sandu la Paris în timpul semnării unui acord cu președintele Emmanuel Macron privind cooperarea în domeniul apărării între Franța și Republica Moldova.
Guvernul Republicii Moldova a suspendat miercuri aplicarea Tratatului cu privire la forţele armate convenţionale în Europa, semnat la Paris la 19 noiembrie 1990 între NATO și țările Pactului de la Varșovia pentru reducerea considerabilă de către ambele părți a dimensiunii forțelor lor armate.
Rusia s-a retras oficial din acest tratat în noiembrie anul trecut.
Vorbind joi despre pericolul extinderii agresiunii rusești, Maia Sandu a spus că Europa trebuie să prezinte „un front comun”.
„Agresiunea trebuie respinsă de către o forță puternică”, a subliniat ea.
Emmanuel Macron a afirmat la rândul său că Franța va sprijini Republica Moldova.
„Realitatea democratică a Republicii Moldova și aspirația sa la un viitor european, la fel ca în cazul Ucrainei, reprezintă o provocare pentru Rusia lui Vladimir Putin”, a afirmat liderul francez, adăugând că Parisul își va consolida cooperarea cu Chișinăul în vederea respingerii „atacurilor hibride”.
Republica Moldova are printre cele mai slabe forțe armate din Europa raportate la populația sa și este considerată ca fiind deosebit de vulnerabilă în cazul în care Putin ar decide să extindă războiul din Ucraina în Transnistria.
„Oamenii care sunt în Transnistria trăiesc în condiţii foarte dure.
Desigur, au mare nevoie de ajutor.
Rusia este deschisă la acest ajutor, dar preferăm până în ultimul moment să rezolvăm orice problemă prin dialog, dialog politic”, a declarat cu doar o zi în urmă Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, în cadrul unei conferinţe.
La aşa-zisul Congres al „deputaţilor de la toate nivelurile” din Transnistria, întrunit săptămâna trecută la Tiraspol la solicitarea liderului separatist Vadim Krasnoselski, a fost adoptată o rezoluţie oficială prin care se cerea „protecţia” Rusiei în faţa a ceea ce a descris ca fiind o presiune concertată asupra economiei transnistrene din partea guvernului moldovean.
Autorităţile separatiste au declarat ulterior că este vorba de o cerere de asistenţă strict politică pentru reactivarea negocierilor „în vederea soluţionării conflictului”, nu una de asistență militară.
Peskov a declarat miercuri că situaţia dintre Transnistria şi Republica Moldova „este departe de a fi previzibilă şi calmă”.
Acesta şi-a exprimat totodată „încrederea” că Republica Moldova „nu va urma sfaturile niciunei puteri din afara regiunii” şi nu va alege „calea confruntării şi represiunii poporului”.
„Acest lucru va duce la o catastrofă”, a adăugat el, denunțând însă că „bacilul rusofobiei se înmulţeşte” în Republica Moldova.
Peskov a criticat şi faptul că unii lideri de la Chișinău consideră că a paria pe apropierea de Uniunea Europeană înseamnă a fi „duşmani” ai Rusiei.
„Este o greşeală teribilă.
Sperăm ca la Chişinău să se înţeleagă cât de monstruos este”, a spus el.
Urmărește ultimele evoluții din a 743-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.
RO.