Actuala preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost desemnată joi, la Congresul PPE de la Bucureşti, candidata popularilor europeni pentru un nou mandat la şefia executivului comunitar.
Candidatura ei a fost aprobată cu 400 de voturi pentru şi 89 împotrivă, din cele 489 de voturi valabil exprimate.
Alte zece voturi au fost anulate.
Ea a fost singurul candidat pentru a conduce lista PPE la scrutinul european din 6-9 iunie şi, prin urmare, pentru a obţine un nou mandat de cinci ani la şefia CE.
Adresându-se PPE înainte de vot, Von der Leyen le-a mulţumit colegilor de partid pentru încredere şi sprijin şi a spus că este „onoarea unei vieţi să serveşti” Uniunea Europeană.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus, joi, la Congresul PPE, că alegerile europarlamentare din acest an vor fi mai importante ca oricând, în contextul în care în lume sunt pericole mai mari ca niciodată, iar Rusia a încercat să şteargă Ucraina de pe faţa pământului, războiul afându-se acum în cel de-al treilea an:Ea a arătat că „Europa noastră, paşnică şi unită, este pusă la încercare mai abitir ca oricând de către demagogi, de populişti, fie ei din extrema stângă sau extrema dreaptă”.