Audieri la Cluj într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de 750.000 de lei.

Spread the love

  Poliţiştii mureşeni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează, joi dimineaţa, 60 de percheziţii în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata impozitului pe profit şi a TVA, cu un prejudiciu de 750.

000 lei.

 Percheziţiile domiciliare au loc în judeţele Mureş, Galaţi, Braşov, Prahova, Alba, Vrancea, Ilfov, Teleorman, Suceava, Iaşi, Botoşani, Timiş, Sălaj, Satu Mare, Bihor, precum şi în municipiul Bucureşti.

„Acţiunea are loc în cadrul unui dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

În fapt, s-a reţinut că, în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 august 2019, o societate comercială, din judeţul Mureş, ar fi înregistrat pe conturile de cheltuieli facturi fără conţinut economic real, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit şi a TVA.

 Prejudiciul cauzat bugetului statului este estimat, până în prezent, la 750.

000 de lei.

A fost dispusă audierea unor persoane din judeţele Cluj, Dolj, Mehedinţi, Călăraşi şi Giurgiu”, informează Poliția Română.

 Acţiunea este desfăşurată cu sprijinul IPJ Cluj.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns