Varicela este mai frecventă în lunile de primăvară! Care sunt categoriile cele mai vulnerabile

Spread the love

Foarte contagioasă, varicela este o infecția acută provocată de virusul varicelo-zosterian (VZV), care se transmite de la o persoană la alta pe cale respiratorie.

Netratată, există riscul de complicații grave.

Encefalita, pneumonia sau insuficiența renală sunt doar câteva dintre acestea.

Boala poate fi prevenită prin vaccinare.

În România, vaccinul nu se află în programul național de imunizare, dar poate fi făcut contra cost.

Cunoscută popular sub denumirea de „vărsat de vânt”, varicela este o infecție virală frecventă mai ales în rândul copiilor de vârstă școlară.

Potrivit statisticilor, aproape 90% dintre pacienții infectați cu varicelă sunt copii cu vârste între 2 și 7 ani.

Infecția tinde să se răspândească mai mult primăvara deoarece oamenii interacționează mai mult, iar virusul ajunge mai repede de la unul la altul, explică dr.

Adrian Marinescu, medic primar de boli infecțioase, directorul medical al Institutului Național de Boli Infecțioase „Prof.

dr.

Matei Balș” din București.

În general, varicela nu este o afecțiune medicală gravă, mai ales făcută la vârsta copilăriei.

Există însă și categorii de persoane cu un risc mai mare de a dezvolta complicații, atrage atenția medicul infecționist.

De exemplu, acele persoane cu un sistem imunitar deficitar, slăbit, din pricina unor boli cronice sau din alte motive.

De asemenea, pentru sugari și gravide infecția cu virus poate fi o problemă din pricina riscului de a dezvolta complicații: „Pentru că discutăm de un sistem imunitar care este, totuși, scăzut, în cazul gravidelor, iar la sugari, este insuficient dezvoltat.

”Varicela hemoragică este o formă rară, dar gravă de varicelă: „Boala face ca veziculele caracteristice ale varicelei să devină hemoragice.

Și riscul de evoluție rapidă către o situație imprevizibilă este foarte mare.

Varicela hemoragică apare, în general, la copiii care au afecțiuni din sfera oncologică, hematologică, adică boli preexistente”, ne-a mai explicat dr.

Adrian Marinescu.

Potrivit vinmec.

com, varicela contractată de o gravidă care nu a avut anterior boala o pune la risc atât pe ea, cât și pe făt.

Potrivit sursei mai sus citate, pneumonia este o complicație care poate apărea la 10-20% dintre gravidele fără anticorpi împotriva bolii.

Impactul asupra fătului depinde de stadiul sarcinii.

Astfel, în primele trei luni – săptămânile 8 -12 – fătul are un risc de 0,4%, de a se naște cu sindrom congenital varicelos.

Copilul cu acest sindrom va avea cicatrici pe piele, o greutate scăzută la naștere și atrofie la nivelul membrelor, microcefalie, paralizie cerebrală.

În următoarele trei luni de sarcină – săptămânile 13-20 – riscul pentru făt crește la 2%.

După săptămâna 20 de sarcină varicela nu mai are niciun efect asupra fătului.

Dacă gravida a contractat boala cu câteva zile înainte de a naște există riscul ca bebelușul să facă varicelă în formă severă sau chiar amenințătoare de viață.

Aceasta pentru că nu este suficient timp pentru ca bebelușul să primească anticorpi de la mamă.

Dacă gravida se îmbolnăvește, întotdeauna există un risc și pentru făt, subliniază dr.

Marinescu: „Dacă este o formă severă de infecție virală, în funcție de complicații, există și riscul.

Fără discuție.

Și în discuție nu este neapărat riscul de malformații, ci vorbim de situația concretă în care orice infecție severă care apare la mamă înseamnă un risc și pentru făt.

” Infecția are trei stadii de dezvoltare.

În primul stadiu, semnele bolii sunt febra, oboseala, pierderea apetitului, durerile în gât.

După circa 10-15 zile, ganglionii din spatele urechii se inflamează.

În al doilea stadiul al bolii, pe piele apar, timp de o zi sau două, pete roșii – mai întâi pe piept, pe spate și mai apoi pe față – însoțite de mâncărime.

Petele se transformă mai apoi în vezicule pline cu lichid care, dacă sunt sparte, favorizează apariția altora noi.

În acest stadiu al bolii există cel mai mare risc de suprainfectare și de complicații.

Stadiul ultim este cel în care veziculele formează crustă.

În cazul în care pacientul nu are complicații, recuperarea este rapidă.

În circa două săptămâni durerea în gât va dispărea, la fel și starea de oboseală și febra.

Crustele se vor desprinde rapid lăsând în urmă cicatrici.

Potrivit dr.

Adrian Marinescu, pentru varicelă există tratament antiviral: „Acesta ajută destul de mult în sensul scurtării evoluției și riscului de apariție a complicațiilor.

Și discuția legată de igienă este importantă, și soluțiile locale pe care le poți folosi.

Este bine să nu ajungi în punctul în care să fie mâncărimea intensă.

Există medicamente și soluții locale care previn acest lucru.

”Expertul subliniază ce înseamnă igienă corectă în varicelă: „Copilul are voie să fie îmbăiat.

Apa trebuie să fie la o temperatură potrivită.

Este important să nu acționăm mecanic prea intens.

Adică să nu rupem acele vezicule.

Ele trebuie atinse ușor, cu grijă să nu fie rupte.

Ne putem spăla cu dușul sau în cadă, nu e niciun fel de problemă.

”Medicul infecționist recomandă femeilor care vor să evite în sarcină riscul de complicații aduse de bolile infecto-contagioase să se vaccineze.

Ar fi bine, spune acesta, ca, anterior sarcinii, aceste femei să-și facă un screening pentru aceste boli, în general, și să se imunizeze potrivit unui calendar stabilit.

Perioada recomandată ar fi cu o jumătate de an înainte de sarcină pentru a putea face vaccinurile în liniște și a putea fi monitorizate: „Cu șase luni înainte de a rămâne însărcinate, este bine să aibă loc o evaluare, un consult de specialitate.

Trebuie să existe timp pentru a face analize – pentru că ai nevoie și de analizele care să-ți indice dacă ai trecut sau nu prin boală, dacă ai anticorpi protectori, dacă ai nevoie de vaccin”, atenționează medical infecționist.

Sursa foto: Dreamstime.

com

Lasă un răspuns