Un student italian la Arad a murit subit, marţi seară, în timp ce juca fotbal cu prieteni şi colegi pe un teren sportiv din municipiu, poliţiştii arătând că nu sunt suspiciuni, în timp ce medicii legişti urmează să lămurească din ce cauze a survenit decesul, transmite Agerpres.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad au declarat miercuri că poliţiştii au fost sesizaţi prin apel la 112 şi au mers la locul incidentului.
Conform sursei citate, bărbatul avea 26 de ani şi era student în anul VI la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”.
Poliţiştii spun că nu există suspiciuni cu privire la comiterea vreunei infracţiuni, dar aşteaptă raportul medico-legal, care ar urma să lămurească din ce cauză a murit tânărul.
Surse medicale au declarat că din primele cercetări se pare că tânărul a suferit un stop cardiorespirator.
(sursă foto Dreamstime)