Patrick Mouratoglou și-a asumat târziu responsabilitatea în scandalul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep, iar după ce TAS (Tribunalul de Arbitraj Sportiv) a redus pedeapsa de la 4 ani la 9 luni, antrenorul francez este aspru criticat de unii dintre jurnaliștii americani.
>> PREZENTARE Indian Wells 2024 – Spectacol în „Paradisul tenisului” – Cine transmite la tv turneul californian Context:La începutul lunii noiembrie a lui 2023 (la peste un an după ce Simona fusese deja suspendată provizoriu), Mouratoglou a ieșit în lumina reflectoarelor și a vorbit despre faptul că se simte vinovat pentru suplimentul pe care i l-a dat fostei lidere WTA (prin intermediul echipei acestuia).
Judecătorii de la TAS i-au redus marți suspendarea Simonei Halep de la 4 ani la 9 luni, iar sportiva născută la Constanța poate reveni cu efect imediat în circuitul WTA.
După decizia anunțată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, jurnaliștii de la Tennis World USA vorbesc despre faptul că s-a făcut dreptate pe de-o parte, iar pe de alta spun că Patrick Mouratoglou și-a pierdut credibilitatea după acest caz.
„S-a făcut dreptate? Da.
Simona și-a declarat nevinovăția din primul moment.
Și-a strigat inocența în toate aceste luni lungi, care au reprezentat un coșmar pentru ea.
Dar acum poate, în sfârșit, să îmbrățișeze din nou instanța.
Toți cei care au numit-o dependentă de droguri, dopată și necinstită vor trebui acum să se mai gândească încă o dată.
Simona a câștigat.
Iar Patrick Mouratoglou a pierdut.
Antrenorul francez și-a pierdut credibilitatea după acest caz.
El însuși și-a asumat întreaga responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat cu Simona.
În concluzie, este corect ca el să fie adevăratul perdant al acestei afaceri”, au scris jurnaliștii de la Tennis World USA.
Recent, după decizia luată de TAS, antrenorul francez a a scris că „Adevărul a învins” la postarea prin care Simona a vorbit despre „triumful dulce-amărui” obținut.
Halep și Mouratoglou au luat-o de ceva timp pe drumuri separate, acum francezul antrenându-l din nou pe Holger Rune.
Cunoscutul antrenor francez (acum în vârstă de 53 de ani) și-a început cariera în 1999, atunci când l-a pregătit pe Marcos Baghdatis (1999-2006).
De la acel moment, Mouratoglou a mai colaborat cu Anastasia Pavlyuchenkova (2007-2009), Aravane Rezai (2009-2010), Yanina Wickmayer (2009-2012), Laura Robson (2010-2011), Jeremy Chardy (2021), Grigor Dimitrov (2012), Stefanos Tsitsipas (2018), Coco Gauff (2018), Serena Williams (2012-2022), Simona Halep (2022), iar acum îl pregătește pe Holger Rune.
Cele mai spectaculoase rezultate le-a avut alături de Serena Williams: zece titluri de Grand Slam (Australian Open – două trofee / Roland Garros – două trofee / Wimbledon – trei trofee / US Open – trei trofee).
S-ar putea să te intereseze pe aceeași temă:>> Reacția celor de la WTA, după anunțul revenirii Simonei Halep: „Susținem pe deplin decizia TAS”>> Prezența la Jocurile Olimpice 2024, obiectiv realizabil pentru Simona Halep – Cum poate ajunge la Paris>> Stere Halep spune unde se află Simona și aduce noutăți despre condiția fizică a fostei lidere WTA>> Decizia TAS a fost primită cu entuziasm: „Simona Halep va reveni în Top 10 destul de repede”>> Turneul la care Simona Halep ar putea reveni pe teren>> ITIA și precizările în cazul Simonei Halep: „Respectăm dreptul jucătorului de a face apel cât și rezultatul”