Mesajul transmis de Simona Halep, după reducerea suspendării: „Aștept cu nerăbare să mă întorc în circuit”

Spread the love

Simona Halep a primit marți vestea mult așteptată, Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a redus suspendarea de la patru ani la doar nouă luni, iar fosta lideră mondială este gata să revină pe teren.

>> BREAKING Suspendarea Simonei Halep a fost redusă la doar 9 luni, anunță TAS – Fosta lideră WTA poate reveni pe terenLa finalul unei zile excelente, care i-a readus posibilitatea de a juca tenis, Simona Halep a ținut să transmită un mesaj susținătorilor săi și persoanelor care au crezul în ea până la capăt.

„Ziua de astăzi a marcat un moment esențial, când tribunalul a pronunțat verdictul, confirmând poziția mea și făcând lumină în acest caz.

(1) Într-o hotărâre unanimă, tribunalul m-a disculpat de orice abatere privind acuzațiile de dopaj în sânge.

(2) De asemenea, s-a stabilit în unanimitate că incidentul nefericit al testului pozitiv la Roxadustat a rezultat din cotaminarea accidentală a suplimentului, ceea ce a condus la o sancțiune redusă la nouă luni.

(3) În plus, tribunalul a solicitat ITIA să mă despăgubească cu 20.

000 de franci elvețieni.

În mijlocul acestei provocări, credința mea neclintită în integritatea adevărului și în principiile dreptății a fost călăuza mea.

În ciuda faptului că m-am confruntat cu acuzații descurajante și o opoziție formidabilă, spiritul meu a rămas pozitiv, ancorat în convingerea neclintită de a fi un sportiv curat.

Această încercare a fost o dovadă a rezistenței, iar triumful adevărului este o justificare dulce-amăruie care, deși amânată, este extrem de îmbucurătoare.

Îmi exprim sincera recunoștință echipei mele de avocați, a cărei credință fermă și dăruire excepțională au fost esențiale în această perioadă tulbure.

În egală măsură, sponsorii mei, fanii fideli și câțiva colegi admirabili au fost pilonii mei de putere, oferindu-mi sprijin și solidaritate neclintită.

Sprijinul copleșitor din partea atâtor români mi-a întărit hotărârea, permițându-mi să susțin această cauză până la un verdict drept și onorabil.

Aștept cu nerăbdare să întorc această pagină și să mă alătur circuitului cu mai puternică și cu suflu proaspăt.

Cu dragoste și recunoștință, Simona” – a fost mesajul transmis pe rețelele de socializare.

A post shared by Simona Halep (@simonahalep)>> Reacția celor de la WTA, după anunțul revenirii Simonei Halep: „Susținem pe deplin decizia TAS”>> Prezența la Jocurile Olimpice 2024, obiectiv realizabil pentru Simona Halep – Cum poate ajunge la Paris>> Stere Halep spune unde se află Simona și aduce noutăți despre condiția fizică a fostei lidere WTA>> Decizia TAS a fost primită cu entuziasm: „Simona Halep va reveni în Top 10 destul de repede”>> Turneul la care Simona Halep ar putea reveni pe teren>> ITIA și precizările în cazul Simonei Halep: „Respectăm dreptul jucătorului de a face apel cât și rezultatul”

Lasă un răspuns