Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs miercuri dimineaţa, la ora locală 5:12, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul a avut loc la o adâncime de 125,7 kilometri (km) în apropierea următoarelor oraşe: 43 km vest de Focşani, 54 km nord de Buzău, 72 km est de Sfântu-Gheorghe, 80 km est de Braşov şi 89 km nord-est de Ploieşti.
De la începutul lunii martie, în România s-au înregistrat cinci cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 3,9 pe Richter.
Cel mai mare seism din acest an a avut o magnitudine de 4,3 şi s-a produs în judeţul Vrancea, la o adâncime de 74 km, în data de 15 ianuarie 2024.
Anul trecut, cea mai mare mişcare tectonică, de magnitudine 5,7, a avut loc în data de 14 februarie, în judeţul Gorj, la o adâncime de 6,3 km.
(Agerpres)