Explozia de la secția ATI a spitalului de Boli Infecțioase din Ploiești: Bătrâna care suferise arsuri a murit – avocat

Spread the love

Pacienta în vârstă de 80 de ani care a suferit arsuri după explozia de la Spitalul de Boli Infecțioase Ploiești Movila a decedat, a anunțat avocatul Adrian Cuculis.

„Urmeaza sa depunem plângere penală pentru ucidere din culpă”, a spus Cuculis.

El a adăugat că familia acesteia suspectează și un malpraxis al medicilor spitalului din cauză că „femeia a intrat în spital pe propriile picioare iar apoi a ajuns să fie intubată”.

Femeia în vârstă de 80 de ani internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești – Spitalul Movila suferise arsuri în urma unei explozii produse pe 26 februarie în Secția de terapie intensivă.

Primele date ale investigației au arătat că deflagrația a avut loc după ce un muncitor ar fi folosit un flex pentru lucrări la un calorifer.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a transmis că, la momentul producerii deflagraţiei, victima era intubată, fiind dependentă de oxigen.

ISU a spus inițial că aceasta are arsuri pe 50% din corp, dar apoi a revenit și a spus că în urma exploziei femeia a suferit arsuri pe 16% din suprafaţa corporală şi la nivelul căilor aeriene.

În anul 2021, după un incendiu care a avut loc la același spital au murit două persoane.

foto articol: ©Sudok1|Dreamstime.

com

Lasă un răspuns