Emmanuel Macron le cere aliaților din NATO să nu fie „lași” în privința Ucrainei

Spread the love

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat marți că este momentul ca aliații Ucrainei să se ridice la nivelul așteptărilor și a subliniat că nu este momentul pentru lașitate, relatează Reuters.

„Ne apropiem cu siguranță de un moment în Europa noastră în care va fi potrivit să nu fii un laș”, a declarat el în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu expatriații francezi ce locuiesc la Praga.

Aflat într-o vizită oficială în Cehia, el a spus de asemenea că aceasta, la fel ca Franța, este „perfect conștientă că războiul s-a întors pe solul nostru [european] și că unele puteri care au devenit de neoprit își extind în fiecare zi tot mai mult amenințările de a ne ataca”.

„Va trebui să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor istorice și a curajului de care este nevoie”, a subliniat el.

Noile comentarii ale liderului francez vin după ce luna trecută el a stârnit rumoare în NATO și un val de negări din partea celorlalte state occidentale membre ale alianței după ce a spus că nu poate exclude trimiterea de trupe în Ucraina.

Stephane Sejourne, ministrul de externe al lui Macron, precum și alți diplomați francezi, au explicat ulterior că liderul de la Paris nu s-a referit la trimiterea unor trupe în Ucraina care să lupte împotriva forțelor rusești, ci să aibă un rol auxiliar.

Moscova nu a fost convinsă de clarificări și mai mulți oficiali ruși de rang înalt au denunțat în termeni duri cuvintele sale.

Este așteptat ca în timpul vizitei sale în Cehia Macron să discute planurile anunțate luna trecută de Praga și susținute de Canada, Danemarca și alte țări în vederea finanțării rapide a cumpărării de sute de mii de obuze și alte tipuri de muniții pentru Ucraina din state ce nu fac parte din NATO.

Statele europene încearcă să găsească noi surse de finanțare și asistență militară pentru Ucraina în condițiile în care ajutorul american pentru Kiev rămâne blocat în Congres din cauza opoziției Partidului Republican.

Urmărește ultimele evoluții din a 741-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.

RO.

Lasă un răspuns