Directoarea școlii din București unde un elev a fost abuzat de două ori și-a dat demisia

Spread the love

  Directoarea Şcolii Gimnaziale „Nicolae Titulescu” din Bucureşti, unde un elev ar fi fost abuzat sexual de două ori, a demisionat marţi, au transmis pentru Agerpres reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei.

 Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, marţi, că va trimite Corpul de control al ministerului la Şcoala „Nicolae Titulescu”, unde un copil ar fi fost abuzat sexual de un coleg, pentru a avea şi un punct de vedere suplimentar.

Ligia Deca a menţionat că Ministerul Educaţiei a aflat din presă despre subiect.

 „Ministerul Educaţiei nu a fost notificat de şcoală sau de inspectorat.

Am aflat din presă despre acest subiect”, a subliniat ea.

 Potrivit ȘtirileProTv, părinții copilului abuzat susțin că prima agresiune a avut loc în vara anului 2022, atunci mama copilului a mers cu el la doctor, INML, dar și la Poliție.

Cazul s-a clasat la vremea respectivă pentru că cel care l-ar fi agresat atunci pe băiețelul de 8 ani era și el minor, avea 11 ani.

A mai avut loc o nouă agresiune în decembrie 2023 în urma căreia s-a deschis din nou o anchetă penală care este în curs de rezolvare.

Au avut loc mai multe audieri, s-au ridicat camere de supraveghere și a fost audiat inclusiv copilul abuzat.

De această dată băiețelul nu a putut să le spună anchetatorilor despre cine este vorba pentru că cel care l-ar fi abuzat ar fi avut, susține el, trasă pe cap o glugă.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns