Buzău: Închisoare pe viaţă pentru complicele unei crime comise în 2019 – A furnizat criminalului sticla cu benzină cu care a incendiat victima

Spread the love

Doi tineri complici la o crimă prin incendiere produsă în februarie 2019, victima fiind o tânără de 22 ani, au fost condamnaţi marţi, de Tribunalul Buzău, la închisoare pe viaţă şi, respectiv, 20 de ani de închisoare.

Soluţia pronunţată de Tribunalul Buzău nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 20 de zile, informează Agerpres.

Autorul crimei, Cosmin Dan, a fost deja condamnat în ianuarie 2020 la 24 de ani de închisoare pentru omor cu premeditare prin cruzimi şi distrugere şi daune de 150.

000 de euro către familia fetei.

După ce a consumat alcool şi droguri, acesta a mers în dimineaţa zilei de 23 februarie 2019 la apartamentul fostei sale iubite, Nica Valentina, a aruncat asupra acesteia cu benzină dintr-o sticlă, apoi i-a dat foc cu o brichetă, incendiul extinzându-se şi în locuinţă.

Cei doi complici condamnaţi marţi pentru complicitate la omor calificat şi la distrugere au primit aceste pedepse grele deoarece anchetatorii au stabilit că aceştia i-au furnizat criminalului sticla cu benzină, pe care i-au înmânat-o în apartamentul victimei, după ce acesta le-ar fi solicitat-o indicându-le şi scopul său de a o incendia pe victimă.

„În baza art.

48 C.

pen.

raportat la art.

188 alin.

1 – art.

189 alin.

1 lit.

h C.

pen.

, condamnă pe inculpatul Clonţ Radu Ştefan la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat la data de 23.

02.

2019, în dauna victimei Nica Valentina Daniela.

În baza art.

48 C.

pen.

raportat la art.

253 alin.

4 C.

pen.

, condamnă pe inculpatul Clonţ Radu Ştefan la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la distrugere prin incendiere la data de 23.

02.

2019, în dauna persoanei vătămate Dodan Milica Katia.

.

.

În baza art.

38 al.

1 C.

pen.

cu referire la art.

39 al.

1 lit.

a C.

pen.

, art.

45 al.

3 lit.

a, al.

5 C.

pen.

, aplică inculpatului Clonţ Radu Ştefan pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, se menţionează în soluţia publicată de Tribunalul Buzău.

Şi celălalt complice a primit o pedeapsă de 20 de ani închisoare.

„Condamnă pe inculpatul Naum Alexandru la pedeapsa de 19 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la omor calificat la data de 23.

02.

2019, în dauna victimei Nica Valentina Daniela.

.

.

În baza art.

48 C.

pen.

raportat la art.

253 alin.

4 C.

pen.

, condamnă pe inculpatul Naum Alexandru la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la distrugere prin incendiere la data de 23.

02.

2019, în dauna persoanei vătămate Dodan Milica Katia.

În baza art.

38 al.

1 C.

pen.

cu referire la art.

39 al.

1 lit.

b C.

pen.

, art.

45 al.

3 lit.

a, al.

5 C.

pen.

, aplică inculpatului Naum Alexandru pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 19 ani închisoare la care se adaugă sporul de 1 an închisoare (1/3 din cuantumul celeilalte pedepse stabilite), inculpatul având de executat în final pedeapsa de 20 ani de închisoare”, se precizează în soluţia Tribunalului Buzău.

Totodată, cei doi tineri vor trebui să plătească daune civile şi morale de 120.

000 de euro către familia victimei, conform deciziei instanţei.

[Foto articol: Dreamstime.

com]

Lasă un răspuns