Israelul anunţă că îşi recheamă pentru consultări ambasadorul de la ONU

Spread the love

Israelul a anunţat luni rechemarea ambasadorului său la ONU pentru consultări, acuzând ONU de pasivitate în faţa Hamas.

Israelul reproşează presupuse încercări ale ONU de a păstra tăcerea asupra unui raport privind violenţele sexuale comise de Hamas, relatează Reuters, citată de News.

ro.

„I-am ordonat ambasadorului nostru la ONU, Gilad Erdan, să se întoarcă în Israel pentru consultări imediate cu privire la încercarea de a se ţine sub tăcere raportul serios al ONU privind violurile în masă comise de Hamas la 7 octombrie”, a declarat ministrul de externe Israel Katz.

Acesta l-a criticat pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, pentru că nu a convocat Consiliul de Securitate pentru a discuta concluziile şi pentru a declara Hamas organizaţie teroristă.

Organizaţia Naţiunilor Unite a refuzat să comenteze.

Trimisul special al ONU pentru violenţa sexuală în conflicte, Pramila Patten, urma să prezinte public raportul în cursul zilei de luni.

Într-o declaraţie separată, ambasadorul Gilad Erdan a spus: „A fost nevoie de cinci luni pentru ca ONU să recunoască în sfârşit crimele sexuale şocante comise în timpul atacului Hamas din 7 octombrie.

Acum că că raportul privind atrocităţile sexuale şi abuzurile sexuale prin care trec ostaticii noştri din Gaza este gata, tăcerea ruşinoasă a ONU, care nu poartă nici măcar o discuţie pe această temă, este strigătoare la cer”, a spus el.

Citește și:

Lasă un răspuns