Fostul președinte Ion Iliescu, care duminică a împlinit 94 de ani și care nu a mai avut nicio apariție publică din martie 2017, când a mers la Parchetul General, în Dosarul Revoluției, vorbește, într-un interviu acordat după mulți ani, că nu are nostalgia comunismului, dar înţelege mentalitatea din spatele acestui fenomen care glorifică fostul regim, când stilul de viaţă era „suferind, dar predictibil”, şi observă un paradox – „am câştigat în 1989 libertate celor care cred că se puteau lipsi de ea”.
„Ştiu că Internetul e plin de filmuleţe care glorifică faptul că Ceauşescu nu citea de pe foi cele 200 de cuvinte pe care le tot rostogolea şi că e prezentat ca un subtil şi patriot conducător.
Eu nu am cum să trăiesc această nostalgie.
Însă înţeleg mentalitatea din spatele ei pentru unii indivizi care găseau în fostul regim un stil de viaţă predictibil.
Suferind, dar predictibil: locurile de muncă erau repartizate, salariile erau predictibile, societatea părea intuibilă în evoluţia ei.
Nu era presiunea job-urilor şi a capitalismului sălbatic, e adevărat, dar preţul plătit era mult prea mare.
(.
.
.
) Un sondaj operat în 2021 a scos la iveală 63% din populaţia României ca fiind nostalgică după comunism, iar din acest procent, majoritatea respondenţilor sunt oameni cu vârste egale democraţiei româneşti: puţin peste 3 decenii.
E perfect explicabil: tineretul alunecă într-un radicalism politic pentru că nu este sprijinit şi transformat într-o categorie socială pentru care statul trebuie să ofere protecţionism şi politici educaţionale, culturale, mai sănătoase, iar nostalgie pentru anii aspri ai comunismului pot avea doar cei care n-au trăit sub modelul coreean importat în ceauşism.
E şi paradoxal: am câştigat în 1989 libertate celor care cred că se puteau lipsi de ea!”, a declarat Iliescu, duminică, la podcastul fostului ministru al Culturii Ionuţ Vulpescu, citat de Agerpres.
roEl a punctat că, din afară, ţara se vede mai bine decât dinăuntru şi generaţiile tinere „nu ştiu cât de greu a fost să pui România pe şinele drumului corect”.
„Suntem subiectivi şi e firesc.
Acum, generaţiile tinere sunt cele care s-au născut deja cu apartenenţă la familia politică europeană.
Sunt cetăţeni europeni.
E foarte simplu să fii critic când nu ai acces la timpurile pe care nu le-ai trăit şi pe care prea puţini le mai povestesc astăzi.
Milieniali, boomeri şi oricare alţii, oameni ai timpului prezent, nu ştiu – acesta e adevărul – cât de greu a fost să pui România pe şinele drumului corect.
România normală nu era un dat şi nu trebuia să fie nici un privilegiu: a fost însă o construcţie, care a avut nevoie de timp.
Mi se pare problematică asprimea unora faţă de ceea ce nu cunosc şi nici nu vor să cunoască.
La fel şi în privinţa afilierii NATO: în actualul context geopolitic, vedem că este cea mai bună lume posibilă în care puteam fi, în această alianţă care garantează securitatea României şi altfel”, a explicat Ion Iliescu.
Ion Iliescu afirmă că regretă, privind retrospectiv, unele episoade din primii ani de după Revoluţie, dar consideră că „ce s-a întâmplat era inevitabil, ce nu s-a întâmplat era imposibil”.
„Nimeni nu se poate vindeca de traume până nu le recunoaşte.
Iar România trebuia să şi le recunoască, să le descrie şi să se educe în a le depăşi.
A fost importantă pentru mine şi această tranziţie morală, nu doar aceea economică.
Pentru că o democraţie sănătoasă presupune iertare nu uitare şi adevăr nu mistificare.
Retrospectiv, regret anumite momente, episoade, situaţii, întâmplări din primii ani de după Revoluţie, dar, cum spunea cineva, ce s-a întâmplat era inevitabil, ce nu s-a întâmplat era imposibil”, a declarat Iliescu.
El consideră că cea mai mare realizare din mandatele sale de preşedinte a fost legată de modernizarea României în trei paşi: „o Constituţie pe măsură pentru o ţară integrabilă şi integrată în UE şi NATO”.
„Provocarea, în primele etape ale României postdecembriste, a fost să depăşim refularea opresiunii în forme de violenţă socială şi necooperare economică.
Când oamenii trec de la un regim în care ei nu contează şi nu există la o formă de democraţie perfectibilă, prima tentaţie e ca fiecare să fie pentru sine.
Eu mi-am dorit ca România să fie împăcată cu ea însăşi.
De aceea, m-am străduit ca relaţia cu Regele Mihai să fie una firească, invitând la reconciliere naţională, am omagiat rolul enorm pe care Europa Liberă l-a avut în comunism şi am înfiinţat Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, condusă de Elie Wiesel, pentru elaborarea unui Raport final”, precizează fostul şef al statului.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
