Marcel Ciolacu a vorbit luni seară, la Antena 3, despre alegerile la primăria Capitalei și de ce mizează pe un candidat comun al Coaliției.
După ce moderatorul și invitatul au convenit că „Nicușor Dan nu a facut nimic timp de 4 ani și că totul e în colaps”, Ciolacu a fost presat să explice de ce PSD nu își alege propriul candidat evidențiind că fostul primar, Gabriela Firea, stă bine în sondaje.
Ciolacu a explicat că nici un candidat nu este exclus, dar că există teama că dacă ar intra în cursă Firea cu Burduja de la PNL, atunci Nicușor Dan ar putea câștiga alegerile, acesta fiind principalul motiv pentru care dorește un candidat comun cu PNL.
Acesta a evidențiat că sunt și alte nume pe listă, cum ar fi primarii de sector Daniel Băluță (sectorul 4) și Cristian Popescu Piedone (sectorul 5) care „au dovedit că sunt niște primari foarte buni”.
Ciolacu spune că se fac sondaje în cele două partide și se poartă discuții pentru a alege candidatul „ideal” care să-l învingă pe actualul primar „care a blocat Bucureștiul”.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, la Digi 24, că una dintre persoanele testate în sondaje de PNL pentru Primăria Capitalei este fostul fotbalist Ionuţ Lupescu, despre care spune că a făcut parte din staff-ul UEFA, face parte din generaţia de aur şi consideră că este o persoană foarte bună pentru a fi testat şi sondat.
„Dacă vom găsi acea persoană care să fie agreată de ambele partide şi să aibă perspectiva că îndeplineşte cerinţele şi aşteptările pe care cetăţenii din Bucureşti le au, cu certitudine ne vom putea înţelege pe acest subiect”.
Despre sondajele pe care PNL le face, Nicolae Ciucă a spus că una dintre persoanele testate în sondaje este Ionuţ Lupescu.
„Am căutat acei oameni care au în spate un background, inclusiv managerial”, a precizat Ciucă, arătând că ”Ionuţ Lupescu a făcut parte din staff-ul UEFA, a gestionat un buget de 5,5 milioane pe an”.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, Lupescu „face parte din generaţia de aur”.
„Eu consider că este o persoană foarte bună pentru a fi testat şi sondat.
Vedem ce spun bucureştenii”, a mai arătat liderul liberal.