O navă a marinei italiene a doborât sâmbătă o dronă care zbura spre ea în Marea Roșie, a anunțat Ministerul Apărării, relatează Reuters.
O declarație a ministerului a descris acțiunea drept una de autoapărare a navei de luptă Duilio, care ajută la protejarea rutelor comerciale de atacurile cu drone și rachete ale miliției Houthi din Yemen.
„Drona, cu caracteristici similare cu cele folosite deja în atacurile anterioare, se afla la aproximativ 6 km (3,73 mile) de nava italiană, zburând spre ea”, se arată în comunicat.
Ministrul Apărării Guido Crosetto a declarat că atacurile Houthi, care sunt menite să arate solidaritatea cu gruparea militantă palestiniană Hamas în războiul împotriva Israelului, fac parte dintr-o strategie de război hibrid împotriva unor țări.
„Atacurile teroriste Houthi reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și un atac la adresa securității traficului maritim de care depinde economia noastră”, a spus el.
În februarie, Uniunea Europeană a lansat o misiune navală în Marea Roșie, denumită Eunavfor Aspides, pentru a proteja transportul maritim în zonă.