Jurnaliștii de la BBC au identificat și confruntat un bărbat din Ucraina care vinde o otravă celor care vor să se sinucidă, după o investigație de doi ani, timp în care au urmărit un site unde „comerciantul morții” își promovează serviciile.
Pe un site despre care se vorbește deschis despre sinucidere, „furnizorul din Ucraina” este menționat deseori de către comunitate.
Bărbatul, despre care se crede că are legătură cu cel puțin 130 de decese în Marea Britanie, trimitea prin poștă o substanță chimică folosită în întreaga lume de către cei care vor își ia viața.
Jurnaliștii BBC au reușit să îl identifice.
Acesta se numește Leonid Zakutenko, iar în urmă cu doi ani au luat legătura cu el, înainte ca Vladimir Putin să invadeze țara, susținând că ar fi interesați de substanța furnizată de „comerciantul morții”.
Forumul unde se discută despre suicid și numele substanței nu sunt precizat în ancheta BBC.
Acesta le-a răspuns rapid printr-un mesaj și a spus că poate furniza substanța chimică.
Forumul îi sfătuiește pe utilizatori să ia medicamente antivomitive împreună cu substanța chimică.
Întrebat dacă le poate furniza și pe acestea, comerciantul a confirmat că da.
BBC nu dă numele site-ului sau al produsului chimic vândut.
Războiul a izbuncit la o lună de la primul contact cu bărbatul, iar speranțele de a-l confrunta pe acesta au devenit din ce în ce mai puține.
Din ianuarie 2022, jurnaliștii BBC au documentat numărul deceselor care ar avea legătură cu site-ul despre suicid și au discutat cu familiile celor care s-au folosit de el pentru a încheia socotelile cu viața.
Fiul lui Catherine, Joe, un tânăr de 23 de ani, s-a sinucis în aprilie 2020, după ce s-a înscris pe site-ul de unde a făcut rost de substanța chimică.
Femeia încă mai are biletul de adio al fiului ei, în care chiar tânărul a scris cât de periculos a fost site-ul pentru el.
„Vă rog să faceți tot posibilul să închideți acel site pentru oricine altcineva”, a scris Joe în biletul de adio.
Aceasta a devenit misiunea lui Catherine și a cumnatei lui Joe, Melanie: s-au infiltrat pe site, au contabilizat numărul deceselor care au legătura cu această substanță letală și au identificat persoanele care o comercializau.
De altfel, el încearcă să închidă site-ul.
Jurnaliștii BBC au mers la Kiev pentru a-l confrunta pe ucraineanul despre care au aflat că era furnizorul pentru cei care plănuiau să își ia viața.
Ajunși la periferica capitalei ucrainene, reporterii au pretins că sunt un alt cumpărător care vrea „urgent” subsanța chimică, iar pentru o plată „expres” bărbatul a promis că va livra de îndată un pachet în Marea Britanie.
L-au urmărit pe bărbat la un oficiu postal și l-au văzut trimițând cel puțin 15 colete către diferiți destinatari din întreaga lume.
Când a fost confruntat de jurnaliștii britanci, care l-au întrebat de ce trimite pachete cu substențe letale, Zakutenko a spus că este „o minciună” și a încercat să pună mâna pe aparatul de fotografiat.
Însă aceștia au reușit să îl imortalizeze pe bărbat.
Bărbatul s-a făcut că nu înțelege limba engleză, cu toate că în comunicarea cu cei doi reporteri aflați sub acoperire s-a descurcat excelent.
BBC a notificat autoritățile din Marea Britanie și Ucraina privind „afacerea” bărbatului.
Site-ul pe care ucraineanului își promovează „serviciile” este în continuare deschis.
(sursă foto Dreamstime)